O, liniște adâncă s-a așternut peste Clujul nostru cel cultural, capitală europeană a… untoldismului, mare votanta de mucusordanisme.
O primejdie cumplită, o catastrofă sonoră ce amenința să zguduie din temelii însăși fibra morală a urbei, a fost înlăturată. Cetățenii pot răsufla ușurați, mamele își pot culca pruncii fără teama că putinismul le va pătrunde în urechi prin ferestrele deschise. Soprana Anna Netrebko nu mai vine. Orașul este salvat.
Să mulțumim, așadar, vigilentei “comunități” de dobitoci ucrainieni, mari gardieni ai virtuții, acest scut de neînvins al corectitudinii absolute, care a sesizat pericolul la timp.
Doar acelor ucrainieni care au protestat la adresa venirii sopranei la Cluj mǎ adresez: bǎ, agaricilor, prostoilor, papagalilor, blestemati sa fiti ca mixati politica cu arta, vedeti, ba, ca aici statutul vostru este egal cu al glovopalezilor din Nepal si Sri Lanka – va toleram si sprijinim, dar cetateni romani nu sunteti, asa ca vedeti-va de treaba.
Mai penibil insa decat ucrainienii din “comunitatea” clujeana este Vasile Jucan, rectorul Academiei de Muzica din Cluj.
Sa iti fie rusine, rectore! Ma doare in spit daca fiul tau, membru in CNA, ma va “arde” la vot pentru ca te pizdui public, dar ca violoncelist, om de cultura si ditamai rectorul, sa pui botul la mizerii din astea pseudo-civice ale unei “comunitati” ce nu exista in sine, in afara de 50 de zarghiti, este absolut jenant.
Cu Netrebkova la Cluj crestea IQ-ul artistic al orasului pentru prima oara in ultimele secole. Evident, Jucan si alti snobi fanfaroni considera standardul artistic ce emite pe gura semiobezul de Florin Estefan cu gasca de pocaiti din institutie!
Rusine, baaaaa, rectore!
Va dati seama ce oras de ipocriti snobi e Cluj-Napoca?
Înarmați cu pancarte, postări pe Facebook și o indignare mai vibrantă decât orice vibrato de soprană, apostolii sensibilității contemporane au decretat: anumite sunete, oricât de artistic ar fi ele modulate, poartă în ele păcatul originar al geografiei.
O notă luată de un rus, se știe, are o frecvență intrinsec dăunătoare păcii mondiale, indiferent dacă e vorba de o arie de Verdi sau de lista de cumpărături.
Și, ca la un semnal divin, politrucii locali ai Bocului, acei administratori viteji ai bugetelor și avizelor, au auzit și s-au cutremurat. Nu de forța argumentului, ci de zgomot.
Pentru că, în manualul de supraviețuire al politrucului modern, capitolul unu litera a stipulează clar: „Ferește-te de valuri!”.
Iar protestul, oricât de firav, este un tsunami în paharul cu apă al liniștii administrative clujene.
Așa că, dând dovadă de un curaj exemplar, s-au întrunit de urgență, și-au consultat reciproc coloanele vertebrale gelatinoase și au luat decizia istorică: arta e bună, dar nu dacă deranjează “sus”.
Cultura e splendidă, dar numai dacă e cuminte și vine cu referințe bune de la toți vecinii de scară.
Astfel, inaugurarea unei Academii de Muzică, un templu dedicat sunetului în formele sale cele mai sublime, va fi scutită de prezența celei mai faimoase soprane a generației sale.
Rusine, baaaaa, Boc!
E o victorie, nu-i așa? O victorie a principiilor cu micropenis.
În locul unei voci care a cucerit Metropolitan-ul și Scala din Milano, vom avea, probabil, “un talent local”.
Sper sa tina Jucan senior un discurs despre importanța bǎşinilor europene.
Poate sa se faca si un recital de flaut cu bile, interpretat de un artist cu cimpoi cu floci, dar cu un dosar impecabil, verificat la sânge până la a șaptea spiță.
Sau, și mai bine, un moment de reculegere, în care să medităm la cât de puri am rămas, apărându-ne de ispita unei seri memorabile cu ditamai “diva lui Putin”, care ar fi cântat pentru prima oara corect in istoria Clujului, chiar si la alegerea spectatorilor, orice arie.
Clădirea Academiei, nouă și magnifică, trebuia să fie “botezată” de o voce monumentală.
Ar fi primit “sfintirea” artistica cea mai inaltǎ.
Aşa, va avea parte de o inaugurare de camin cultural.
Sǎ vǎ fooot în muzicuțǎ de nemernici sfertodocti.
PS: Da, o ador pe Anna Netrebkova. Anul trecut, m-am dus de pe o zi pe alta la Napoli cu avion si tren numa’ ca sa o vad.
Va las mai jos o “monstra” a maiestriei sale. Un spectacol celebru la vremea lui, caci nu in fiecare zi canta Anna cu Rolando Villazon, si mai ales cu o punere in scena incredibila.
Si daca tot am deschis subiectul…
Cine e Anna Netrebkova, jignita de pizdificatii progresisti ca fiind “diva lui Putin”?
Într-o epocă în care vocile se pierd adesea în vacarmul de fond, timbrul Annei Netrebko răsare, impunător și inconfundabil, ca o forță a naturii, un fenomen al operei care transcende convențiile și așteptările. Privită prin lentila artistică, fără ecourile efemere ale politicii, Netrebko este o figură dionisiacă a scenei lirice, o zeiță modernă a operei, al cărei magnetism depășește simpla virtuozitate vocală, atingând o dimensiune aproape mitică.
Primul lucru care captivează este, desigur, vocea.
Este un soprano lirico-spinto opulent, cu o sonoritate bogată și catifelată în registrul inferior, care se transformă într-o strălucire incandescentă în acutele cele mai înalte.
Nu este doar o voce puternică, ci una de o flexibilitate uimitoare, capabilă să navigheze cu grație prin coloraturi dificile, apoi să se desfășoare cu o pasiune toridă în ariile dramatice. Ceea ce o diferențiază este culoarea vocii sale – o nuanță de brun-auriu, aproape tactilă, care conferă fiecărei fraze o greutate emoțională profundă.
Sunetul este plin, voluptuos, ca o draperie de catifea regală, și totuși capabil să atingă o fragilitate eterică atunci când rolul o cere.
Însă, Anna Netrebko nu este doar o voce, oricât de măreață ar fi ea.
Este o prezență scenică copleșitoare. Pe scenă, ea este o forță seismică, un vârtej de energie care atrage toate privirile.
Gesturile sale sunt ample, naturale, adesea instinctuale, reflectând o imersiune totală în personaj. Nu joacă un rol, ci devine personajul, se contopește cu el.
Fie că este o Violetta seducătoare și tragică, o Manon Langsat plină de frivolitate și pasiune, o Lady Macbeth dominatoare sau o Leonora sfâșiată de durere, Netrebko își asumă fiecare avatar cu o convingere absolută. Expresiile faciale, privirea intensă, fluiditatea mișcării – toate contribuie la crearea unor portrete scenice de o vivacitate rară. Ea posedă un farmec brut, natural, o autenticitate care o face irezistibilă publicului.
Un alt aspect definitoriu al artei sale este inteligența interpretativă. Dincolo de frumusețea sonoră, Netrebko este o povestitoare excepțională. Ea înțelege nuanțele psihologice ale fiecărui personaj și le traduce în cânt.
Fiecare frază are o intenție, fiecare notă este încărcată de sens. Ea nu cântă doar partitura, ci o “arde”. Există o libertate în abordarea ei, o spontaneitate care nu este niciodată neglijentă, ci întotdeauna ancorată într-o înțelegere profundă a muzicii și a textului. Această libertate îi permite să aducă o prospețime inedită rolurilor clasice, redefinindu-le pentru o nouă generație.
Pasiunea este, poate, cuvântul-cheie care o descrie cel mai bine pe Netrebko. Este o pasiune care arde pe scenă, o energie vitală care se transmite publicului într-un mod aproape visceral. Fiecare reprezentație este o descătușare emoțională, o celebrare a vieții, a iubirii și a suferinței umane. Anna nu se teme să arate vulnerabilitate, nici să exploreze laturile întunecate ale personajelor sale. Această intensitate emoțională, combinată cu o tehnică vocală impecabilă, o transformă într-o prezență de neuitat.
Portretul artistic al Annei Netrebko este cel al unei dive atipice, o forță neîmblânzită, care a readus operei o doză de magnetism brut și autenticitate.
Vocea sa luxuriantă, prezența scenică copleșitoare și inteligența interpretativă o definesc ca pe o artistă de calibru excepțional, o interpretă care nu doar cântă, ci trăiește fiecare notă, transformând scena de operă într-un spațiu al revelării emoționale profunde. Este un talent pur, o voce monumentală care a lăsat și va continua să lase o amprentă profundă asupra lumii operei.
Dar nu la Cluj.