Jurnalistul Liviu Alexa a stat de vorbă cu reputatul psiholog Mircea Miclea despre impactul pe care starea de urgență îl are asupra românilor din țară și de peste graniță. Emisunea a fost realizată prin intermediul unei platforme de videocall și va fi difuzată pe NCN TV.
*Mircea Miclea este profesor la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației de la Universitatea Babeș-Bolyai, cercetător, fondatorul școlii cognitive în psihologia românească, a fost ministru al Educației în perioada decembrie 2004 – noiembrie 2005, a fost președintele comisiei prezidențiale în mandatul lui Traian Băsescu care a realizat Raportul pentru analiza şi elaborarea politicilor din domeniile educaţiei şi cercetării, diagnoză care a stat la baza Pactului național pe educație semnat în 2008 de toate partidele politice și apoi la baza legii educației nr. 1/2011.
Urmăriți transcriptul interviului:
Liviu Alexa: Vă salut, domnule profesor. În condiții de criză facem interviul de la birou sau de acasă pentru că aceasta este noua paradigmă în care probabil ne vom desfășura profesiile de acum înainte. Cu ce vă ocupați în aceste zile? Faceți de mâncare sau ce faceți?
Mircea Miclea: Nicidecum. Sunt două lucruri pe care le fac acum cu colaboratorii mei. Astăzi am făcut un webinar cu toți psihologii din rețea pentru a utiliza mai bine tehnologia digitală în terapia online. Și doi, tot astăzi am lansat un program online de asistență psihologică pentru medici. Noi am făcut în ultimii ani o serie de cercetări pe tehnologiile online în terapie și acum, din fericire sau din păcate, se dovedesc a fi fost bine-venite pentru că acum putem să facem aceste lucruri mult mai bine decât fără acestea.
Liviu Alexa: Practic, cui îi este adresat acest produs pe care l-ați gândit?
Mircea Miclea: Practic sunt două produse pe care noi le-am creat înainte de această criză. Nu are legătură cu criza niciunul dintre ele. Sunt două produse pentru evaluarea și terapia în cazul depresiei. Unul se numește depreter.ro. Celălalt este pentru evaluarea și terapia în tulburările de tip anxios și se numește paxonline.net. Iar acum, utilizăm paxonline.net pentru două categorii de subiecți. Primul pentru medici. Ei au un link special și pe bază de voluntariat oamenii care sunt pregătiți de noi și care sunt foarte buni profesioniști, sunt psihologi autonomi, sunt pregătiți pentru a utiliza aceste tehnologii. Medicii beneficiază așadar de gratuitate în asistența psihologică online prin intermediul acestor tehnologii. Doi, noi oferim o serie de module de psihoeducație pentru publicul larg, tot gratuit, restul e plătit.
Liviu Alexa: Estimați că vom avea un crush emoțional în rândul personalului medical, în afară de cel fizic, care cumva este interent?
Mircea Miclea: Dacă nu va ține mult această situație, nu va duce la un crush. Dacă ne uităm la toate încercările la care a fost supusă omenirea de-a lungul istoriei, reziliența s-a dovedit a fi mult mai puternică decât disperarea. Practic, noi suntem aici, ca specie am supraviețuit, în ciuda unor încercări cumplite. Asta înseamnă că robustețea noastră mentală depășește disperarea care ne cuprinde într-o anumită situație. Același lucru se va întâmpla și acum. Nu exclud însă situația în care anumite nevroze, care au fost până acum ușor de controlat de către diverse persoane, să explodeze. Adică este ca și cum ai pune o apă într-un pahar, îți mai trebuie numai un pic și dă pe de lături. Se strică echilibrul. Pentru unele persoane, s-ar putea să fie acea situație, dar, dincolo de acest lucru, eu sunt sigur că majoritatea oamenilor vor ieși cu bine și din această încercare.
Liviu Alexa: Din articolele noastre recente răzbate un iz de optimism pe care eu îl felicit, de asemenea, tot cu o anumită diplomație ne vorbiți și despre pericole, de exemplu, ale singurătății. A apărut acum un articol mai vechi de-al dumneavoastră, un articol vizionar despre fețele singurătății care se aplică mănușă la ceea ce trăim azi. Cum poate un cuplu singur, fără copii, să depășească starea asta de sindrom de singur sau împreună?
Mircea Miclea: Sunt câteva lucruri care i-ar putea ajuta. Unul, aș numi acest factor cu titlul unei cărți celebre: „Arta conversației”. Capacitatea de a face conversație despre diverse lucruri care îi pot face să se simtă împreună. De exemplu, să discute despre întâmplări din propriul lor trecut, care să fie rememorate și care să aducă un plus de culoare într-o astfel de lume. Să discute mai degrabă despre lucrurile care îi apropie, decât despre lucrurile care îi îndepărtează. Să seteze pragul de toleranță la greșelile celorlalți un pic mai sus. Adică, de regulă, noi suntem destul de sensibili la ce face celălalt. Ei, acum, proximitatea, simpla proximitate poate genera conflict. Simplul fapt că stăm tot timpul unul lângă celălalt, poate să apară un conflict. Domnule Alexa, eu, de exemplu, vreau să mă așez pe acest fotoliu exact când dumneavoastră vreți să vă așezați și atunci apare un conflict. Nu am făcut-o cu intenție, nici dumneavoastră nu ați făcut-o cu intenție, dar poate să apară un conflict. Și atunci, proximitatea, cum am spus, generează în acest moment, faptul că suntem prea aproape într-un spațiu relativ închis, generează mai multe conflicte decât situațiile obișnuite. Ar trebui să ridicăm senzorul de sensibilitate la celălalt, să-l facem să nu mai fim atât de senzitivi la disfuncții sau la lucrurile care ne supără. Să ridicăm un pic pragul mai sus. Chiar dacă nu ne plac anumite lucruri pe care celălalt le face, trebuie să învățăm să le tolerăm. Este timpul de a dezvolta această virtute a răbdării. Vă aduc aminte că în teologie se face la un moment dat o discuție despre nivelurile de răbdare și spune Pavel la un moment dat: există răbdare, apoi îndelungă răbdare, apoi răbdarea îngerilor. Nu știu dacă putem să ne cultivăm în această perioadă răbdarea îngerilor, dar îndelunga răbdare trebuie să ne-o cultivăm. În felul acesta putem rămâne împreună fără să intrăm în conflict. Ne ajută iarăși dacă avem planuri comune. Știu eu, poate că amenajăm altfel apartamentul, poate că facem curățenie prin apartament, poate că lucrăm în grădină, poate că ne ocupăm pe rând de temele copiilor, poate că facem proiecte despre ce vom face în toamna viitoare.
Liviu Alexa: Mulți dintre noi, de pe tot globul, trăim o revelație. Vedem că în ultimii 100 de ani am avut timp și datorită societății, am avut timp să ne ocupăm timpul: cu munca, cu transportul în comun ca să ne ducă acasă, cu diverse întâlniri sociale sau cu caracter de business și stăteam foarte puțin cu familiile noastre, cei mai mulți dintre noi, și acum stăm foarte mult, lucru care pare să ne deranjeze. E un paradox, este noul paradox, pe care s-ar putea să îl trăim tot mai mult. Credeți că vom mai putea depăși lucru acesta? Credeți că viața se va relua într-un alt fel? Primează familia de acum înainte? Mă refer la majoritatea celor dintre noi.
Mircea Miclea: Modul în care vom privi familia va fi determinat nu numai de situația de acum. Cred că dacă nu suntem atenți după, dacă mă uit și la literatura de specialitate, după o perioadă în care oamenii au stat mai multă vreme împreună, cuplurile mă refer, a crescut rata de divorț. De aceea este important să fim atenți ca să ridicăm cum am spus nivelul de reacție, pragul acela, ca la alarma de la mașină, să nu-l mai facem atât de sensibil, să-l facem un pic mai puțin sensibil la greșelile pe care le fac ceilalți, să ne cultivăm îndelunga răbdare și atunci nu o să avem situații ca cea de astăzi Modul în care va fi văzută familia după această experiență cred că fi diferit, dar va fi influențat și de alți factori. De regulă, dacă iarăși ne uităm la literatura despre situațiile limită, oamenii imediat după ce ies dintr-o situație limită privesc realitatea altfel. Iar, după o vreme, revin la vechile patternuri. Adică, ne putem aștepta să fie influențată perspectiva asupra familiei în primele săptămâni, poate primele două – trei luni, după ce ieșim din această situație, dar după aceea vom reveni la modul obișnuit. Habitudinile, obișnuințele repetate de zeci de ani nu se vor șterge printr-o experiență de câteva săptămâni de zile.
Liviu Alexa: Depinde de cât de profundă va fi ea. Voiam să vă întreb o chestie mai delicată. În ultima vreme, două, cel puțin șase – șapte zile, apar pe Facebook o grămadă de poze, video-uri cu românii care se întorc acasă și cu foarte multe aprecieri de genul „ni se întorc valorile acasă” sau „lotul național de alba neagra”, cu referințe clare la etnie, ca un fel de expunere rasistă și este viral pe Facebook. Vreau să vă întreb dacă suntem un popor de rasiști și am mințit până acum că nu suntem, ne-am prefăcut că nu suntem?
Mircea Miclea: Întotdeauna când suntem într-o situație mai dificilă se accentuează mecanismul acesta în care încerci să cauți vinovați și de regulă cauți vinovați într-un grup care e diferit de grupul tău. Care are altă culoare a pielii, care vorbește altă limbă, care stă într-o altă locație. Cauți țapi ispășitori. Ai nevoie de a-ți vărsa cumva furia și anxietatea pe cineva. Și aceste fenomene se accentuează brusc în situația aceasta la toată lumea, nu numai la noi. Sunt sigur că în Statele Unite se întâmplă același lucru cu chinezii, în Germania, probabil, se întâmplă același lucru în cazul italienilor sau a auslander-ilor. Același lucru se întâmplă și la noi. Eu cred că acum e momentul să dăm dovadă de solidaritate, să fim solidari cu toți oamenii care sunt cetățeni ai acestei țări, indiferent de ce culoare a pielii au și de unde vin ei și cu ce s-au ocupat ei. Trebuie să fim solidari. Ăsta nu este un indicator moral, vreau să zic, nu este un comandament moral. Este o chestiune de supraviețuire. Totdeauna grupurile coezive au făcut mult mai bine față situațiilor decât grupurile care încearcă să caute vinovați, deci e vorba de cât de bine ne vom adapta noi la această situație și la cele care urmează. Dacă vom fi coezivi, ne va fi mai ușor. Dar e aberantă această atitudine care circulă pe internet. E explicabilă, dar nu trebuie deloc susținută. Nu prin conflicte și diferențe vom câștiga, ci prin apropiere și prin coeziune.
Liviu Alexa: Românii s-au temut, una din marile lor frici era să nu ne umplem de emigranți, să nu fim năpădiți de sirieni etc. Iată că suntem năpădiți de românii noștri care se întorc acasă. Și când spun năpădiți, nu vreau să fiu ironic. Cum credeți că ne vom obișnui cu ei, dacă ei vor decide să rămână? Cum se va schimba psihologia poporului român din 2019 versus 2020, față de aceste sute de mii de confrați, de cetățeni, care s-ar putea să se decidă să nu mai plece nicăieri.
Mircea Miclea: Eu cred că e nevoie de forță de muncă în această țară. Poate nu imediat după ce ieșim din criza aceasta. Cred că e nevoie. Era o criză de forță de muncă înainte de a se întâmpla toată povestea cu coronavirusul acesta, prin urmare cred că sunt bine-veniți să se întoarcă în țară. Doi, cred că vor aduce cu ei, ca orice om care a stat multă vreme afară, și lucruri bune și lucruri rele. Poate un plus de spirit antreprenorial, poate un plus de inițiativă, poate și niște obiceiuri proaste pe care le-au dobândit pe unde au fost ei. Dar, repet, cred că mai degrabă avem de câștigat din faptul că suntem mai mulți și suntem dispuși să trăim împreună, decât dacă am fi mai puțini. E de preferat să îți vină românii în România, decât să îți vină alții în România.
Liviu Alexa: Am înțeles. Foarte bine spus. Dacă ați fi ministrul Educației acum, cum ați rezolva acest gap temporal, această absență fizică a copiilor de la ore, de la școală? Cum ați compensa-o? Ați închide anul, i-ați pune să repete clasele? Nu știu, ce ați face acum, dacă ați fi efectiv implicat în actul guvernamental?
Mircea Miclea: Din păcate, erau două paragrafe pe care le-am scris cu mâna mea în Legea Educației: 170 și 171, care spuneau din 2011 că trebuie construită o platformă de e-learning și o bibliotecă națională pentru toți elevii. Și cu un ID și părinții și elevii ar fi intrat acum pe toate lecțiile, care până acum ar fi fost toate puse pe net, le-ar fi putut accesa. De exemplu, pentru Teorema lui Pitagora, probabil că aveam trei sau patru video-uri făcute de profesori diferiți despre cum se predă această teoremă și atunci eu aș fi putut avea, cu familia mea și cu părinții mei, care ar fi putut să mă ajute eventual, aș fi putut avea acces la acest conținut curricular. Dar, repet, lucrul acesta, din păcate, nu s-a întâmplat, deși am și spus pe pași cum trebuie făcută această platformă, nu s-a întâmplat. Ce aș face acum? Cred că aș mobiliza întâi profesorii. Adică, la nivelul fiecărei școli, directorii trebuie să fie foarte atenți la ce fac profesorii. Din păcate, majoritatea dintre ei eventual trimit glumițe la elevii din clasa lor. Dar, în afară de acest lucru, nu stau cu elevii, ca să le predea. Platformele online care există în momentul de față și care sunt atât de simplu de utilizat, în care se reține câte o lecție sau să le dea măcar teme și să-i verifice la temele pe care ei le fac. Directorii trebuie să îi facă pe profesori să fie mai activi. Doi, după ce aș ieși din situația aceasta, aș lungi orarul fiecărei zile cu câte două ore. Nu cred că este o supraîncărcare dacă lungim orarul zilei de la școală cu două ore și eventual prelungim cu două sau trei săptămâni. Și am putea recupera toată materia, chiar dacă s-ar prelungi școala un pic, în loc să se termine în 15 iunie sau 30 iunie, s-ar termina în 30 iulie. Cred că toți suntem conștienți că e un moment mai dificil. În niciun caz nu aș îngheța anul școlar. Ar fi o aberație. Sunt studii, de exemplu, pe generația din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial din Olanda, a stat acasă, că s-au închis școlile. Aproape doi ani de zile. Au pierdut cam patru puncte, cinci puncte de IQ și nu le-au mai putut recupera. Altfel spus, faptul că nu ești implicat în sarcini școlare, nu te ajută deloc în dezvoltarea ta cognitivă. Dimpotrivă. Prin urmare, înghețarea este exclusă. Ar fi o aberație să se întâmple și se poate recupera materia dacă se gândește riguros.
Acum vom vedea și noi, și părinții vor vedea care sunt adevărații profesori, cei cărora cu adevărat le pasă și fac ceva pentru elevii lor și care sunt cei care stau și pur și simplu se bucură că iau un salariu fără să facă nimic. Acum vom vedea de câți profesori vom mai avea nevoie de fapt în învățământ, că s-ar putea să ne dăm seama că nu avem nevoie de o grămadă dintre ei, care și-așa nu fac nimic. Dar acum se va vedea mult mai clar lucrul acesta.
Liviu Alexa: Foarte interesant. Domnule profesor, ați fost ministru al Educației și ați fost unul modern și vizionar. Sunteți un profesor iubit de studenți și un vizionar și în scris. Vă întreb cum ar trebui să gândim noi ca societate, având în vedere acest experiment social, această dramă? Mai avem nevoie de ziduri, mai avem nevoie de învățători sau profesori care sunt autiști tehnologici? Mai avem nevoie de manuale printate, mai avem nevoie de sistemul acesta învechit pe care noi nu l-am prea schimbat? Cum putem să facem din educația românească ceva modern, bun și pentru noi și pentru copii?
Mircea Miclea: Eu cred că în viitor ar trebui un sistem de educație care să fie blended learning, cum se numește în literatura de specialitate, adică o hibridizare a învățământului la distanță, online, cu învățarea față în față. Cred că această combinație, luând ce e mai bun din aceste două componente, va constitui forma în care trebuie să se dezvolte învățământul. Mai concret spus, de pildă, ar avea platformă online pentru o anumită lecție, să spunem teorema lui Pitagora, elevul ar avea filmat cum anume se predă lecția respectivă, deci două sau trei variante de a preda același conținut curricular. Dacă nu înțeleg de la un profesor, mă duc la al doilea, care predă altfel, sau la al treilea, și până la urmă înțeleg. Rulez filmul acela de câte ori vreau.
După aceea, mulți dintre profesori ar trebui să devină coach, adică ar trebui să devină niște asistenți care stau în mijlocul elevilor și care, dacă e cazul să le explice încă o dată, le mai explică, dar adesea mulți dintre ei nu vor putea explica mai bine decât conținutul acela care i s-a dat de la cel mai bun profesor, însă te pot ajuta să faci o aplicație, să faci un exercițiu, să înțelegi mai detaliat și ar fi un fel de coaching, un fel de asistent meditator pe care tu îl ai după ce tu ai asistat la o lecție care este prezentată în diverse variante de la cei mai buni profesori. Atunci ar fi o combinație între cei mai buni profesori care țin lecțiile online și asistenții care stau lângă tine și care te ajută să aplici, să rezolvi probleme, să utilizezi cunoașterea pentru a face ceva.
Acest sistem de blend and learning cred că va fi viitorul. Sunt deja date care arată acest lucru. Departamentul de Cercetare din SUA a făcut o cercetare acum vreo trei ani care arată că blend and learning e cel mai eficient mod de învățare. Să nu uităm că avem tot mai mult în școală o generație care are o altfel de minte decât generația profesorilor care au învățat doar din manuale tipărite. Asta nu înseamnă că trebuie să excludem manualele, dar dacă nu ajungem la acest blend and learning, nu vom face pasul înainte. Aceasta cred că este soluția.
Liviu Alexa: Dacă noi am considera acum poporul român un pacient cu stres mare în aceste momente, cu o stare de îndoială vizavi de viitorul său, cu un început de depresie, dacă ați fi terapeutul poporului român, ce terapie i-ați da? Ce ar trebui să facă guvernanții, să mai scoată din presiunea aceasta pe care poporul o resimte?
Mircea Miclea: Aș spune câteva lucruri. Ar trebui să le spună fiecăruia dintre cetățenii acestei țări să își stabilească pentru această perioadă un țel, adică îți propui ca atunci când ieși din perioada aceasta care va ține două-trei săptămâni sau cât va ține: ai învățat 500 de cuvinte în germană, dacă asta vrei, ți-ai zugrăvit apartamentul, dacă asta vrei, ți-ai repetat materia de bacalaureat. Ne trebuie o țintă. Orice om și orice comunitate supraviețuiește unor momente dificile dacă are ținte concrete, inclusiv în creier. Dacă noi avem în această perioadă o activitate care ne ajută să atingem un țel, creierul va coda în această perioadă în cheia acestei reușite personale, adică va face din această perioadă o memorie benignă, care ulterior ne va ajuta pentru că ne vom aduce aminte de perioada aceasta și vom spune: aaa, atunci a fost perioada când ne-am zugrăvit apartamentul, atunci a fost perioada când am învățat cele 1000 de cuvinte în germană. Dacă nu avem un țel, atunci creierul va coda toată această perioadă ca o colecție de stări negative și atunci ea se va transforma într-o memorie malignă și ea ne va sabota și ulterior pentru că după doi ani sau cinci ani, când ne vom reaminti această perioadă, ne vom reaminti doar stările noastre de tristețe, anxietate etc. Deci, a îți stabili o țintă, ca individ, ca și comunitate în această perioadă, e critic, pentru a traversa mai ușor această perioadă. Și acest lucru ar trebui comunicat de șeful statului, pentru că trebuie să avem grijă de modul în care ieșim. Criza aceasta va trece: contează cum ieșim din ea. Ce minte vom avea după ce vom ieși? Pentru că va trebui după aceea să muncim, va trebui după aceea să construim ceva. Dacă ieșim cu o minte care va fi schimonosită din cauza acestor stări, nu vom face mare lucru.
E un lucru esențial.
Doi. Cred că ar trebui să învățăm cu toții să avem o ordine mai mare a zilei. Adică, atunci când dezordinea din jurul tău crește, și crește dezordinea în jurul nostru, pentru că nu știm ce se va întâmpla mâine, cum va evolua virusul acesta, câți vor muri, ce se va întâmpla cu alimentația, mai ieșim, nu mai ieșim pe stradă, multe necunoscute…
E o dezordine care e mai mare decât înainte. Inclusiv determinată de faptul că noi nu ne mai urmăm rutinele cotidiene.
De bine, de rău, mergem la serviciu într-o lume normală și serviciul acela ne dă o anumită activitate: de la 8 la 9, faci cutare; de la 10 la 11, faci cutare, ai niște sarcini de serviciu, în fișa postului, altele le facem mâine și poimâine, ai o anumită predictibilitate. Adică ai o anumită regularitate.
Regularitățile duc la sentimentul de securitate.
Asta e una dintre sursele de siguranță. Este predictibilitatea. Faptul că tu știi ce vei face mâine, poimâine etc.
Iar acum această predictibilitate s-a prăbușit. Nu știm ce va fi mâine.
Atunci, putem contracara această impredictibilitate, această deteriorare a unei surse majore de echilibru emoțional, prin construcția unor reguli foarte clare în viața noastră de zi cu zi.
Adică nu ne trezim mâine și stăm să vedem ce stări avem: de depresie, de anxietate, de îngrijorare. Nu! Astăzi stabilim pentru mâine ce vom face. Ce vom face de la 9, ce vom face de la 11, ce vom face de la 12. Și mâine ne trezim, ne uităm pe agendă și asta facem! Nu stările trebuie să ne dirijeze comportamentul, ci scopurile trebuie să ne dicteze comportamentul. Scopurile noastre trebuie să ne stabilească agenda.
Și dacă răspundem la dezordinea din jur cu mai multă ordine în viața noastră imediată, din casa noastră, atunci ne va fi mai bine. Adică nu trebuie să renunțăm la nici unul dintre obiceiurile pe care le-am avut înainte, de exemplu, dacă am avut obiceiul să mâncăm cina la o anumită oră, trebuie să ne ținem de ora respectivă, chiar dacă am putea-o mânca și cu trei ore mai devreme, și cu trei ore mai… Nu, nu, trebuie să rămânem exact la obicei. Orice obicei ne poate ajuta în acest moment, pentru că ne structurează viața. Atunci facem față entropiei, dezordinii, printr-un plus de ordine. E ca o balanță: când dezordinea crește, tu trebuie să apeși mai mult pe ordine. Atunci e ok.