Politica

Profesorul-deputat Florin Stamatian şi alţi dinozauri ai sistemului medical şi-au votat lege de nevoi personale: se vor putea pensiona la 70 de ani. Tinerii din sistem acuză: "Atotputernicii blochează posturile din spitale, iar tinerii pleacă din țară"

„Medicii membri titulari, membri corespondenți sau membri de onoare, cetățeni români ai Academiei Române și ai Academiei de Științe Medicale, profesorii universitari și cercetătorii științifici gradul I, doctorii în științe medicale, care desfășoară activități medicale, pot continua, la cerere, activitatea medicală până la împlinirea vârstei de 70 de ani”, prevede o modificare a Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, votată la două mâini, săptămâna trecută în Parlament şi iniţiată de parlamentaru PSD şi UDMR.

Legea prevede că medicii aflați în situațiile de mai sus pot fi menținuți în spitale și după vârsta de 70 de ani, în anumite condiții. Care condiţii? Condiţiile muşchilor dinozaurilor din sistemul medical – cei care acum 30 de ani, ca tineri, asistenţi şi lectori universitari, îşi mătrăşeau profesorii pe considerentul că blochează posturile din sistem. O, să-i fi văzut, în anii 90, cum mai orăcăiau şi trăgeau sfori prin presa vremii să-şi alunge profesorii îmbătrâniţi în funcţii, le-aţi înţelege şi mai bine ticăloşia demersului actual. Acum 30 de ani erau în „floarea puterii” şi nu puteau să se manifeste „plenar” din cauza dinozaurilor ceauşişti, acum sunt ei înşişi nişte dinozauri, dar sunt în putere, mai au atâtea „de dat”, „de împlinit” – de ce o fi lumea „atâta de rea” şi-i vrea la pensie, retraşi din sistemul pe care l-au cam nenorocit cu aceleaşi apucături ceauşiste bine însuşite de la maeştrii lor de care s-au lepădat? După cum vedeţi, ei se duc în Şparlamentul României doar să-şi aranjeze ploile, nu cumva – Doamne fereşte! -, să facă ceva pentru cei pe banii cărora sforăie pe acolo.

Conform noii legi, vârsta standard de pensionare este de 63 de ani pentru femei și 65 de ani pentru bărbaţi. Femeile se pot pensiona și ele, la cerere, la 65 de ani. Doar pentru dinozaurii sistemului se prelungeşte la 70 de ani. Nume grele din medicina românească, precum Ioanel Sinescu, Irinel Popescu, Sorin Oprescu, Florin Stamatian, Monica Pop, Mircea Beuran sau Șerban Brădișteanu, se află pe lista posibililor beneficiari. Cică, medicii au vrut să sară peste „umilința” de a face o cerere de menținere în activitate ce trebuia depusă și aprobată anual de către conducerea spitalului.

Mizeria de lege, inițiată de senatorii PSD Florian Bodog, fost ministrul al Sănătății, și Ion Rotaru, cu dedicaţie pentru „dinozaurii șefi de secții din spitale”, a fost avizată favorabil în Camera Deputaţilor în noiembrie anul trecut. Deşi în evident conflict de interese, deputatl PNL Cluj, Florin Stamatian a făcut, cu neruşinare lobby pentru această lege.

Emanuel Ungureanu, deputat USR Cluj și vicepreședintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților, declara, în noiembrie anul trecut, că:

„A fost măcel în comisie, în sensul că s-au măcelărit între ei și PSD-iștii, a fost un conflict între generații pentru că în mod clar inițiativa legislativă a fost împinsă de Florin Buicu (președintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților – n.red.)  și ‘Umefistan’ nu pentru a acoperi deficitul din spitale, ci pentru ca unii încremeniți în timp și dornici de putere, ca Florin Stamatian (deputat PNL, membru al Comisiei de Sănătate și șeful Clinicii de Ginecologie I din Cluj Napoca – n.red.) și alții – Stamatian are 66 de ani și nu se dă dus – să acapareze sistemul pentru resuse și pentru că sunt bolnavi de putere. Stamatian era în conflict de interese și nu știu dacă a votat, dar a vociferat fără rușine pe tot parcursul dezbaterii. Faptul că în unitățile sanitare cu deficit sunt probleme este folosit ca pretext.”

Ședința a fost transmisă live de către deputatul clujean, care a remarcat faptul că: “Deputatul PNL de Cluj, Stamatian care se afla în conflict de interese clar, a participat, fără pic de jenă la aceste dezbateri, cu toate că era vizat direct de propunerea legislativă”. “A făcut lobby nerușinat la dezbateri, deși i-am atras atenția, fapt ce se vede și pe live-ul de pe pagina mea de Facebook” – a declarat, pentru Ziar de Cluj, Emanuel Ungureanu.

Concluzia lui Emanuel Ungureanu a fost că „Actuala majoritate nu gândește sistemul pentru doctori și pentru pacienți, ci doar pentru unii doctori care sunt în zone-cheie și care sugrumă sistemul sanitar de ani de zile. Pentru dinozauri a fost făcut acest proiect de lege, această dezbatere s-a învârtit în jurul dinozaurilor și nu în jurul ideii de bun simț ca atunci când există acest deficit, bineînțeles, dacă omul mai poate și vrea, să ajute pacienții. Acesta a fost doar un pretext. Interesul nostru nu este să omorâm medicii de bună credință, să îi împingem să moară în spitale până la 67 de ani, ideea este să găsim soluții.”

CITEŞTE: Până la urmă, deputatul liberal Florin Stamatian a înfrânt Statul Paralel și și-a impus voința: Deputaţii au decis că dinozaurii sistemului medical, șefii de secții, să rămână în funcție, la cerere, până la 67 de ani!

Deputatul USR Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților, a declarat că vrea să conteste legea la Curtea Constituțională: „Din cauza blocării sistemului de către acești dinozauri, mii de medici pleacă anual din țară. Este o chestiune de siguranță națională.”

După cum am arătat, această lege ar putea fi doar un prim pas, pentru că în procedură de avizare la Parlament se află și un alt proiect de lege, inițiat de Florin Stamatian (deputat PNL și medic, unul dintre beneficiarii actualei legi), ce prevede că medicii care își prelungesc vârsta de pensionare pot beneficia și de funcții de conducere.

Senatorul USR Adrian Wiener, medic de profesie și inițiatorul proiectului de lege ce prevede recunoașterea gărzilor ca vechime, spune că medicii-profesori care ajung la vârsta pensionării nu pot fi considerați indispensabili: „Înseamnă că în întreaga carieră nu ți-ai pregătit nimic în urmă, ai lăsat deșert, ai ierbicidat în urma ta, profesional vorbind”.

Bogdan Tănase, președintele Alianței Medicilor, a declarat, pentru HotNews.ro: „Dintotdeauna profesorii au vrut să stea în activitate până la 70 și oricum au stat. Făceau o cerere la manager și nu știu să fi fost vreun caz în care să nu se fi aprobat. Eu știu profesori care sunt în activitate și au peste 70 de ani. Practic, ei rămâneau în activitate pe motivul că respectivul este absolut necesar activității secției, și atunci rămânea.”  Acesta confirmă că „ei oricum sunt exceptați, din momentul în care ești profesor, ești exceptat de la gărzi, conform legii. Sau dacă ai o funcție de conducere – șef de secție – nu faci gărzi.” Despre legea adoptată săptămâna trecută de Parlament, Bogdan Tănase spune că „situația trebuie judecată de la caz la caz, pentru că, într-adevăr, sunt oameni care au expertiză și sunt oameni care pur și simplu stau în poziția respectivă. Trebuie nuanțat puțin pentru că nu toți oamenii sunt la fel: unii fac niște lucruri utile, dar sunt alții care, practic, parazitează o poziție. Dar trebuie judecat pe fiecare caz și nu știu dacă e bine să existe o lege care să statueze acest lucru.”

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *