In vizor

Pretenții de maraton internațional, organizare românească: Haos la bagaje după maratonul Wizz Air – VIDEO

Maratoniștii care au participat la Maratonul Internațional Wizz au avut parte de o experiență penibilă pentru reputația acestui eveniment.

Obosiți după ce au alergat 42 de kilometri, aceștia au așteptat și DOUĂ ORE ca să își recupereze bagajul, cei mai mulți renunțând și întorcându-se astăzi în speranța că îl vor recupera.

Imaginile au fost publicate peTikTok de un participant la maraton, nemulțumit că ar fi trebuit să aștepte alte zeci de minute sau chiar ore să își recupereze bagajul. Acesta a renunțat și speră să îl găsească azi.

„Lumea e obosită după maraton și cam așa arată organizarea la haine. Cam asa a fost organizarea cu bagajele la Wizz Marathon in Cluj, desigur ca nu mi-au gasit ghidanul, dar inca sper ca e acolo.  Dupa ce esti epuizat atât mai ai chef sa stai la coada”, povestește participantul la maraton.

Situația a fost confirmată și de alți participanți. O tânără susține că după două ore de căutat a renunțat la bagajul personal, iar o alta a menționat că dacă nu ar fi făcut poză la locul unde și-a lăsat ghiozdanul nu l-ar mai fi găsit.

Unul dintre voluntari a confirmat că problemele cu bagajele au fost cauzate de lipsa de organizare.

„Am fost voluntar la acest eveniment, secțiunea garderobă și vă pot spune că au fost doi factori care au dus la acest haos. Primul factor este capacitatea mică în care puteam depozita bagajele. Al doilea factor a fost programarea proastă realizată de organizatorii evenimentului pentru că în același timp veneau persoane de la maraton, semi-maraton și persoane ce trebuiau să înceapă proba de 10 kilometri”, explică voluntarul.

Este evident că tot haosul a fost vina organizatorului, cel care nu a luat în calcul vremea de afară și faptul că în aceste condiții vor mult mai mulți cei care vor avea nevoie să își depoziteze bagajele. Este de-a dreptul penibil să te lauzi cu un asemenea eveniment de anvergură internațională și să obligi maratoniștii să stea ore în șir să își caute bagajele.