Politica

Prefectura despre refuzul petitiei PDL: Era in afara programului

Pedelistii au fost tinuti la usa Prefecturii sambata, la finalul mitingului anti-guvernamental de la Cluj, cand au vrut sa depuna in institutie “Cartea neagra a guvernarii USL”. Liderii PDL au categorisit gestul prefectului drept unul inadmisibil si nedemn, in conditiile in care, spun pedelistii, au vorbit cu el la telefon si li s-a spus sa lase documentul la Prefectura.

“Din pacate nu am avut cui sa lasam, inteleg ca domnul prefect a dat dispozitie expresa sa nu primeasca nimeni nimic la prefectura, mi se pare anormal, nu facem decat sa lasam acest material, nu este nimic explozibil aici. Practic surprindem viata romanilor in aceasta carte, este indecent din partea domnului prefect sa dispuna sa nu primeasca nimic la Prefectura din partea noastra, in conditiile in care, repet, s-a vorbit cu domnul prefect adineauri, in urma cu vreo trei ore si a spus sa lasam acest material laPrefectura. Mi se pare de bun simt sa primeasca macar acest material scris, nimic altceva. Din pacate domnul prefect Vuscan nu este un om care sa fie aproape de cetateni, a demonstrat-o si astazi, o data in plus”, a spus Daniel Buda, liderul PDL Cluj.

Acesta a fost sustinut de senatorul Alin Tise, care spunea ca in mod normal ar trebui sa existe o persoana care sa asigure permanenta in institutie.

“Este nedemn pentru prefect, am fost si eu prefect si stiu ce inseamna sa-ti indeplinesti atributiile, este vorba de 25.000 de oameni care au dorit sa lase o petitie. Este inadmisibil ca domnul prefect platit din bani publici, cu care s-a vorbit in prealabil, sa dea  bir cu fugitii, sa nu accepte nici macar primirea unei petitii. Am avut o parere buna despre domnul Vuscan, care astazi s-a schimbat. Nu e vorba de lipsa de respect fata de un partid, e vorba de lipsa de respect fata de 25.000 de oameni care au fost astazi la Cluj si fata de cei 16% care au votat PDL. Persoana care asigura permanenta in institutie trebuia sa primeasca aceasta petitie”, a spus si Alin Tise.

La randul sau, prefectul recunoaste ca a vorbit cu pedelistii la telefon, dar sustine ca nu i-a indemnat sa lase materialul in institutie.

“Institutia Prefectului – judetul Cluj nu a fost informata de catre Primaria Municipiului Cluj-Napoca in legatura cu organizarea mitingului, desi le-am transmis si in scris rugamintea de a fi anuntati in timp despre organizarea evenimentelor, care implica prezenta unor structuri din coordonarea institutiei prefectului. Despre acest eveniment s-a aflat cu o zi inainte de desfasurare, de la structurile de ordine publica. Prefectul judetului Cluj, Gheorghe Ioan Vuscan, a fost sunat in dimineata zilei de sâmbata, de catre un reprezentant PDL, pe care l-a informat ca, fiind o zi nelucratoare, in institutie nu functioneaza registratura pentru a putea inregistra o petitie sau un alt document si ca in prefectura se afla doar persoana care asigura paza obiectivului. Mentionam ca, in conformitate cu prevederile legale, in afara orelor de program nu se asigura permanenta din partea angajatilor institutiei, numai in situatii de urgenta sau sarbatori legale”, se apara reprezentantii institutiei.

Mai mult decat atat, reprezentantii Prefecturii spun ca documentul cu pricina a fost inregistrat in urma cu o saptamana la Institutia Prefectului.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *