Ruslan Bârlea e un artist omnipotent și omniprezent. Publicul clujean se poate delecta cu prestația sa, atât pe scena teatrului, cât și a operei, dar și pe micile ecrane, sau, liceenii îl pot avea ca profesor de teatru în cele două trupe pe care le conduce. A făcut și reclame, și film, dansează și step și iarna e și Moș Crăciun. E de toate pentru toți, dar în primul rând e un mare actor, oarecum sensibil și timid pe scena vieții, dar plin de tumult sufletesc, de sentiment și de pasiune, pe scena teatrului.
Putea deveni actor la orice teatru important din țară, dar a ales Clujul
S-a născut în Basarabia, în Cahul, Cotihana, o periferie pe unde, în vechime, trecea un important drum al tătarilor, ,,ce pe acolo veneau și prădau Europa”. Ruslan Bârlea de acolo a venit în România, pentru a prăda inimile spectatorilor clujeni, dar nu înainte de a termina în Basarabia Liceul ,,Ioan Vodă cel Cumplit”, urmat de Universitatea de Arte ,,George Enescu” din Iași, secția de teatru, la profesorii Dionisie Vitcu și George Marinca.
În 1996, după absolvire, a dat concurs la toate teatrele importante din țară, Timișoara, Iași, Oradea, Cluj, și a reușit la toate. A ales Clujul pentru că aici simțea chemarea pământului, familia sa trăgându-se din Ardeal:
,,Eu am dat la toate teatrele concurs și am luat – Timișoara, Iași, Oradea… am terminat la Iași și voiau să mă angajeze acolo la teatru, dar am ales Clujul, nu știu de ce… Puteam să rămân și la Timișoara, că erau și acolo condiții bune, dar am rămas la Cluj, poate pentru că stră-străbunicii mei sunt din Ardeal. Familia Bârlea, când a fost transhumanța aia mare, prin anii 1800, au plecat cu oile mulți, au ajuns până în Siberia câțiva, și s-au stabilit acolo, în Stepa Bugeacului, în Cahul, și erau o familie importantă; străbunicul meu a fost primar acolo în Cotihana, oameni cu stare – erau considerați de comuniști chiaburi. Din Ardeal erau o familie mare, este și satul Bârlea, aici, lângă Cluj, și de prin zona asta au plecat, și de-asta poate m-a atras Clujul, dar fără să știu istoria asta foarte bine, fiindcă abia apoi am aflat, când am venit aici – mă mai întrebau unii: «Ești de-al lui Bârlea, din sat?», și cred că m-au atras originile, m-au atras înapoi acasă. Dar sunt o amestecătură ciudată de nații: român, găgăuz, grec – rus nu, chiar dacă mă cheamă Ruslan, nu am nicio legătură cu rușii.”
La Teatrul Național Cluj, în 1996, când a dat concurs, erau numai două posturi vacante și 30 de candidați. Așa că, pentru Ruslan, reușita sa o fost o surpriză plăcută, concursul fiind unul ,,pe bune, cu comisie”, organizat în modul cel mai corect.
La Cluj și-a descoperit o nouă pasiune: opera
La Cluj s-a adaptat foarte repede, pentru că îi plăcea ceea ce făcea și viața sa a însemnat de atunci o continuă evoluție artistică. Și-a descoperit și o nouă pasiune, muzica, și a terminat aici și un masterat la Academia de Muzică ,,Gheorghe Dima”, la clasa profesorului Sâmpetrean. De ceva timp, Ruslan face și operă, debutând cu Evgheni Oneghin de Ceaikovski, acum un an putând fi savurat și în Văduva Veselă, iar acum o lună în Madame Butterfly, de Puccini:
,,Dar bineînțeles că teatrul e pe primul plan, pentru că asta am ales, asta îmi place foarte mult să fac și colaborez și fructific orice proiect de teatru, orice spectacol.”
E coprezentator la Look TV la ,,Minunile lui Tămaș”
Ruslan e și coprezentatorul unei emisiuni de divertisment de duminica după-amiaza, la Look Tv, ,,Minunile lui Tămaș”, unde își face de fapt meseria de actor:
,,E o emisiune cu bun-gust, pentru toate categoriile de telespectatori, unde lumea se simte foarte bine. Sunt invitați vedete, oameni de teatru, și acolo mă distrez, fiecare emisiune are o tematică legată de ce se întâmplă chiar în perioada difuzării. De exemplu, înainte de alegeri am făcut o pirandă care candidează la președinție, unde am atins niște puncte sensibile ale politicii românești.”
,,12 oameni furioși”
La teatru, Ruslan Bârlea a colaborat cu mari regizori ai scenei românești, iar acum repetă la ,,12 oameni furioși”, spectacol ce o să aibă premiera pe 28 februarie:
,,E un spectacol în regia lui Tudor Lucanu, un tânăr regizor la care am mai jucat într-un spectacol, Barrymore, cu marele actor Anton Tauf, și e o atmosferă extraordinară, pentru că suntem 12 bărbați, și chiar e o atmosferă creativă; sper că o să iasă un spectacol bun, e o poveste frumoasă, care merită să fie văzută.”
Teatrul și opera – cea mai frumoasă combinație între arte
Lui Ruslan, teatrul și opera i se pare cea mai frumoasă combinație între arte, așa că are în vedere multe proiecte legate de aceste două domenii artistice. De asemenea, prin acest mixaj artistic, actorul și-a descoperit noi valențe și ,,multe sertărașe, multe lucruri pe care nu le știam despre mine, de fapt”. A realizat, de exemplu, că poți să redai prin muzică același sentiment pe care poți să îl redai prin teatru, doar că prin muzică îți trebuie o anumită rigoare, ,,pentru că e ca și matematica”:
,,De exemplu, în Madame Butterfly, unde l-am interpretat pe Goro, muzica e foarte grea, Puccini e unul dintre cei mai complecși compozitori, fiindcă muzica e atât de încărcată de emoții, dar, în același timp, dacă te fură emoția și nu ții ritmul, cum e scris acolo, atunci orchestra merge înainte și tu rămâi în spate, și atunci se încalecă toată acțiunea și partenerul de lângă tine nu mai poate să își ducă în continuare rolul.
Nu e ca la teatru, unde dacă îți uiți cumva replica, atunci poți să inventezi o altă replică, un alt text – la muzică nu poți să inventezi o altă muzică, o altă frază muzicală. Sau, la teatru, dacă vrei să îți aprofundezi un gând, un sentiment, poți să îți iei atâta timp cât ai nevoie – la muzică sau la operă trebuie să îți iei timp atât cât scrie compozitorul, și asta e diferența, muzica m-a făcut să pot să cumulez sau să concentrez emoția într-un timp relativ scurt, sau într-un timp mai lung, dar foarte concret.”
,,Teatrul a fost un fel de refulare a sentimentelor, a ceea ce voiam eu să spun sau să gândesc”
Gustul sentimentelor și al emoțiilor scenice, marite de scenă ca printr-o lupă, Ruslan l-a prins încă din liceu, când s-a simțit atras inexorabil spre teatru. Când era în Basarabia, a făcut o școală de teatru, ,,cu niște actori extraordinari din Cahul, care au terminat Academia de Teatru din Moscova, școala rusă, școala Stanislavski, fiind considerată una dintre cele mai bune din lume”, și astfel a învățat, de la cei mai buni, cum să își sublimeze sentimentele pe scenă:
,,Acolo am prins gustul, eram o persoană foarte timidă în viața de zi cu zi, nici acum nu sunt foarte băgăreț și poate teatrul a fost un fel de refulare a sentimentelor, a ceea ce voiam eu să spun sau să gândesc, pe scenă sunt un cu totul alt om, am o altă energie, o altă abordare a vieții, reușesc să îmi exprim sentimentele mai bine decât în viața de zi cu zi, ceea ce e un defect poate în viața de zi cu zi pentru mine, faptul că nu pot să îmi exprim atât de bine sentimentele pe care le am. Scena de fapt e o oglindă a vieții, sau oglinda eului, lupa eului pe care îl ai, pentru că îți mărește toate trăirile.”
,,A! Vă simt, mergeți după mine!”
Ruslan Bârlea e un actor dedicat trup și suflet scenei, considerând că interpretarea unui rol înseamnă în primul rând să pui suflet, dincolo de rigorile ,,tehnice” – pentru că dacă nu pui suflet, sentiment, dacă nu dai ,,o părticică din tine sau din sufletul tău”, atunci spectatorul simte și, în ciuda interpretării corecte, nu reușești să îi atingi coarda sensibilă, sufletul. Și fiindcă își pune și își dă sufletul pe scenă, deși pe tot parcursul unei piese debordează de energie, după aplauze, după ce se trage cortina, senzația actorului e cea de gol sufletesc, datorat consumului interior extrem:
,,Simți așa un gol în suflet, în interiorul tău, că ai rămas fără niciun sentiment sau fără nicio energie vitală, pe care ți le-a supt așa, ca un vampir, spectatorul, pentru că spectatorul de-aia vine la teatru, să te vadă că trăiești, că suferi, că ești personajul pe care îl interpretezi.
De exemplu, în Artă, după spectacol ne simțim efectiv epuizați, după o oră și douăzeci de minute de trăiri – pentru că acolo avem foarte multe trăiri, și noi dacă nu punem suflet, nu suntem credibili, oamenii simt asta – atunci spunem numai un text și atâta tot, dacă nu suferi, nu plângi și nu te doare când spui replica, atunci sentimentul nu ajunge la spectator.
E o chestie foarte faină, dar și foarte grea, și să poți să o duci tot timpul trebuie să te reumpli, să îți reîncarci bateriile, dar când faci totul cu bucurie, cu dăruire, atunci simți și spectatorul, cum îl conduci tu, cu energia ta, și îți dă și el energie pozitivă și atunci te ajută și spectatorul să creezi starea personajului sau a situației și atunci participă cu tine, și el e personajul pe care îl faci tu pe scenă de fapt, și se regăsește, își regăsește diferite laturi, deci practic te încarci de energie și de la spectator – chiar și la Artă, de multe ori, când îi simțeam pe spectatori cu sufletul deschis, îmi ziceam: «A! Vă simt, mergeți după mine!»
În Văduva veselă, după arie, dansez și step și simt cum se încarcă spectatorul în trepte cu energie, gata să explodeze, și trebuie să le simți punctul culminant, nici mai devreme, nici mai târziu, ca să faci să fie click-ul ăla unde explodează de energie, de bucuria aia de a te vedea și de a simți ce faci tu, și eu simt momentul ăla, că îi pot conduce unde vreau eu și până unde.”
,,Familia e foarte importantă pentru un artist, pentru menținerea echilibrului între realitate și ficțiune”
Ruslan Bârlea își reîncarcă bateriile sufletești, după fiecare spectacol epuizant, pur și simplu apucându-se de un alt personaj, pentru o nouă piesă, sau în mijlocul familiei, care pentru el e deosebit de importantă. Are o familie frumoasă, doi băieți, și o soție avocat, care îi spune că și ea face de fapt tot teatru, dar un teatru adevărat, pe scena reală a vieții:
,,Am doi băieți, Dragoș, 5 ani și 3 luni, și Luca, de 9 ani, care e în București cu prima soție, că noi artiștii suntem căsătoriți de mai multe ori. Amândoi sunt doi băieți extraordinari, puternici și deștepți.”
Ruslan consideră că familia e foarte importantă pentru un artist, pentru menținerea echilibrului între realitate și ficțiune, și scena fiind tot o realitate, dar un real care e lăsat, acolo, în teatru, după fiecare spectacol: ,,Că dacă nu faci asta, e o problemă…”
Ruslan Bârlea conduce și două trupe de teatru de liceeni
Ruslan Bârlea e o persoană care caută în permanență și căruia îi plac provocările. De-asta s-a apucat și de operă, fiindcă a simțit în el ,,un strigăt care voia să iasă”, și îi place mult să muncească. Pe lângă Teatrul Național și Operă, are și două trupe de teatru – la Colegiul Național ,,George Coșbuc” și la ,,Mihai Eminescu”, cu elevii interesați, care vor să joace, să fie personaje și să se descopere pe sine:
,,Învață foarte multe lucruri despre ei, asta le spun, că nu e important să se apuce de teatru, să fie actori, ci să își descopere în ei diferite valențe sau diferite lucruri despre care nu au știut.”
Ruslan conduce trupele de teatru din 2002 și a avut copii care acum sunt directori de bancă sau avocați, copii foarte inteligenți, care s-au dezvoltat și s-au format ca oameni și prin cursurile de teatru pe care le-au urmat.
Trupa de la Coșbuc a câștigat premiul pentru cea mai bună piesă din țară, la Festivalul Național de Teatru al liceenilor și, anul trecut, elevii de la Eminescu au luat premiul pentru cea mai bună trupă din țară, premiul constând în participarea la un festival internațional de teatru din Belgia.
Ruslan nu aduce bucurie doar în viața liceenilor, ci și în cea a copiilor de vârste mai fragede, pentru că, de Crăciun, îi place să fie Moș Crăciun, să interpreteze acest personaj la grădinițe. A făcut și o piesă de teatru cu copiii de la școală, ,,Moș Crăciun în grevă”, și îi place foarte mult acest personaj pentru că ,,moșul” poate ,,să dăruiască din tot sufletul bucuria aia de a vedea bucuria copilului de fapt, iar copilul îl vede pe Moș Crăciun în carne și oase, nu e numai o metaforă, și asta e foarte important”.
”Space Race”, ,,Păcală se întoarce” și prima reclamă la Joe
Actorul a făcut și film, în 2002, ”Space Race”, cu BBC, un lungmetraj documentar, ,,dar cu replici”, în care interpreta un regizor rus, subiectul filmului fiind zborul lui Yuri Gagarin, considerat o invenție a sovieticilor.
A mai jucat și în ,,Păcală se întoarce”, în regia lui Geo Saizescu, unde trebuia să interpreteze personajul principal, fiind votat telefonic de telespectatorii unei emisiuni în direct la B1, unde timp de o lună au fost realizate castinguri, dar până la urmă nu a mai fost să fie, și a primit un rol secundar:
,,Cum se întâmplă la noi, în România, dacă se schimbă producătorul ăla cu banii, m-au schimbat și pe mine și am făcut acolo un personaj, tânărul smiorcăit, că nu a vrut să renunțe regizorul la mine, și asta a fost aventura mea cu filmul, atunci, în 2005-2006.”
Ruslan a jucat și în numeroase reclame pe vremea când locuia în București, fiind solicitat chiar și acum pentru spoturi publicitare, ,,dar din păcate, sau din fericire”, nu mai are timp. A jucat în prima reclamă la Joe, ce l-a avut ca producător pe Tudor Giurgiu, reclamă ce s-a filmat chiar pe traseul minerilor, în timpul celei de-a doua mineriade:
,,Minerii nu au mai venit în București, atunci s-au oprit pe la jumătatea drumului, și, din fericire, nu ne-am întâlnit, că eram intelectual și cine știe ce mi se întâmpla, că lor nu le plac intelectualii.”
,,Mi se pare timpul pierdut când stai și aștepți numai să ți se dea roluri”
Ca o concluzie, Ruslan Bârlea spune că iubește ceea ce face și nu regretă drumul artistic pe care l-a ales în viață:
,,Poate regret ceva în spate, timpul pierdut pe care nu l-am folosit cum trebuia, ca să mă dezvolt, pentru că am avut și perioade în care am pierdut timpul, în sensul că aveam numai spectacole și atât, nu mă dezvoltam, nu căutam, nu eram în căutare. Mi se pare timpul pierdut când stai și aștepți numai să ți se dea roluri, să primești proiecte, fără să te zbați tu să cauți, să înveți.”
Și fiindcă îi plac provocările, anul trecut a realizat și un proiect la Palatul Banffy, împreună cu tenorul Tiberiu Simu, ,,Iubesc femeia”, un spectacol conceput de către ei, unde Ruslan a cântat melodiile vechi, din perioada interbelică, ale lui Cristian Vasile și Zavaidoc, iar Tiberiu Simu a interpretat canțonete.
O altă provocare pentru Ruslan a fost cabaretul politic pe care îl făcea în Diesel în urmă cu 3 ani, pe un text scris de el, numit ,,Votați partidul nehaliților”, un pamflet despre clasa politică.
Acum are în proiect o nouă reprezentație la Operă, printr-un alt personaj, Monostatos, în Flautul fermecat, iar visul său este cel de a îl interpreta pe Ducele de Mantua, în Rigoletto.
,,Cam asta, la asta visez…” conchide Ruslan Bârlea, ce respiră, trăiește și visează continuu doar artă scenică, el fiind un artist desăvârșit, ce ne va mai stârni și de acum încolo nesfârșite ropote de aplauze, calde și sincere, pentru multă vreme, în nenumărate reprezentații.