
În cursul serii de 25 iunie a.c. polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Cluj-Napoca – Compartimentul Investigații Criminale, aflându-se în continuarea cercetărilor privind săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburare ordinii și liniștii publice, au dispus reținerea pentru 24 de ore persoanei bănuite de comiterea faptelor.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a întregii stări de fapt.
Vă reamintim, un supraveghetor ar fi fost agresat fizic, după ce a semnalat o posibilă tentativă de fraudare.
În fapt, supraveghetorul a observat un candidat care ar fi utilizat un dispozitiv de tip smartwatch și i-ar fi solicitat acestuia predarea obiectului până la finalizarea testului. În acel moment, candidatul ar fi devenit agresiv, manifestând un comportament violent, agresându-l.
Totodată, persoana bănuită de comiterea agresiunii ar fi purtat în momentul incidentului o uniformă specifică Poliției Locale.
Surse judiciare au declarat pentru News.ro că acesta lucrează la sediul Poliţiei Locale, însă nu este încadrat ca poliţist local, ci se ocupă de paza instituţiei.
ărbatul este student în anul III la Facultatea de Istorie şi Filosofie a Universităţii din Cluj Napoca şi că, după ce a fost prins încercând să fraudeze examenul, l-a lovit şi apucat de gât pe un profesor, după care a continuat să facă scandal şi să ameninţe pe holurile facultăţii.