Din oras

Polițiștii clujeni au verificat starea tehnică a mașinilor instructorilor auto

REZULTATELE UNEI ACȚIUNI DE VERIFICARE A STĂRII TEHNICE A VEHICULELOR DESTINATE ÎNVĂȚĂRII CONDUCERII AUTO, ÎN MUNICIPIUL CLUJ-NAPOCA

La data de 13 mai a.c., în intervalul orar 10.00 – 13.00, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, împreună cu specialiști ai Registrului Auto Român, au desfășurat o acțiune pe raza municipiului Cluj-Napoca, având ca scop verificarea în trafic a stării tehnice a autovehiculelor destinate instruirii practice în vederea obținerii permisului de conducere.

Activitățile au vizat identificarea și sancționarea deficiențelor tehnice care pot afecta siguranța rutieră, în special în cazul vehiculelor utilizate de școlile de conducători auto.

În cadrul acțiunii, au fost verificate 13 autovehicule inscripționate cu mențiunea „ȘCOALĂ”, fiind legitimate 26 de persoane, dintre care 13 sunt instructori auto. Aceștia au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat 7 sancțiuni contravenționale pentru încălcarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, totalizând 18 puncte de penalizare și amenzi în valoare de peste 3.600 de lei.

Totodată, au fost reținute 4 certificate de înmatriculare, ca urmare a constatării unor deficiențe tehnice la autovehiculele verificate.

Acțiunile de acest tip au ca obiectiv menținerea unui climat de siguranță și legalitate în domeniul transporturilor rutiere și vor continua și în perioada următoare.