
În data de 13 octombrie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj au desfășurat o acțiune pe linia transportului de elevi, în cadrul unei campanii organizate la nivel național.
Scopul principal al activității a fost creșterea siguranței rutiere în jurul unităților de învățământ și prevenirea implicării în accidente a autovehiculelor destinate transportului școlar. Polițiștii au verificat legalitatea acestor activități de transport, actele obligatorii care trebuie să se afle la bordul autovehiculelor, precum și respectarea normelor privind autorizarea operatorilor.
Au fost vizate și aspecte legate de siguranța rutieră, au fost testați conducătorii auto pentru consumul de alcool sau substanțe psihoactive, a fost verificat portul centurii de siguranță și s-a urmărit prevenirea oricăror abateri care ar putea pune în pericol viața copiilor.
Prin prezența activă a echipajelor de poliție în trafic s-a dorit și transmiterea unui mesaj către toți participanții la trafic respectarea regulilor de circulație nu este opțională, iar siguranța elevilor trebuie să fie o prioritate pentru fiecare conducător auto.
Polițiștii clujeni vor continua astfel de acțiuni și în perioada următoare, atât pentru a preveni accidentele, cât și pentru a consolida încrederea cetățenilor în rolul activ și preventiv al Poliției Române.