In vizor

Polițist clujean, trimis în judecată pentru că a luat 200 de euro mită

Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj a finalizat cercetările într-o cauză în care s-a dispus trimiterea in judecată a inculpatului Moldovan Cristian, agent de poliție, la data comiterii faptelor, cercetat în stare de libertate, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de luare de mită, participație improprie la fals intelectual sub forma instigării, uz de fals și instigare la mărturie mincinoasă.

Din probatoriul administrat de procuror a rezultat următoarea stare de fapt:

– la data de 25 februarie 2024, în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în calitate de agent de poliție a pretins suma de 200 de euro, unui martor denunțător, pentru a nu îndeplini un act ce intra în îndatoririle sale de serviciu, respectiv acela de încheia proces verbal de contravenție eu privire la fapta de natură contravențională constatată și aplicarea sancțiunilor

– la data de 20 septembrie 2024, prezentând în mod mincinos simptomele unor afecțiuni medicale, l-a determinat pe medicul de familie, să elibereze un certificat de concediu medical în care s-a atestat împrejurarea necorespunzătoare adevărului că prezintă afecțiuni medicale înregistrate sub codul de diagnostic 503

– la data de 20 septembrie 2024, pentru a nu se prezenta la serviciu și a beneficia de concediu medical plătit, a folosit certificatul de concediu medical emis în fals, depunându-l la angajator

– în cursul lunii februarie 2025, a determinat un martor să facă afirmații mincinoase, în cadrul declarației de martor, în cauza în care acesta avea calitatea de suspect.

În cauză s-a beneficiat de sprijinul organelor de cercetare din cadrul Direcției Generale Anticorupție Serviciul Județean Anticorupție Cluj.

Menționăm că rechizitoriul, însoțit de dosarul cauzei, a fost trimis spre competentă soluționare Tribunalului Cluj.