
La Cluj această campanie electorală nu a venit cu tăieri de panglici, și asta pentru că proiectele anunțate acum patru ani de Boc nici măcar nu au început, astfel că politicienii au fost nevoiți să se adapteze.
După ce s-au încghesuit care mai de care să de la lopată la cea de-a doua inaugurare (prima a avut loc acum patru ani) a lucrărilor Spitalului Regional de Urgență, politicienii s-au reunit la Florești, de această dată pentru a marca începutul lucrărilor la Centura Metropolitană.
În calitatea de amfitrion al evenimentului, primarul Boc a avut grijă să le dea tuturor cuvântul, fie ca au avut sau nu de-a face cu proiectul, sau daora urmăresc să mai câștige capital de imagine doar, doar vor mai prinde ceva funcție publică. După momenutl festiv al discursurilor, Boc le-a pasat pe rând lopata pentru ca fiecare să arunce câte o lopată de pământ, gest simbolic pentru începerea lucrărilor. Evident, primarul Emil Boc nu a putut să nu profite și el de ocazia de a fi din nou fitigrafiat cu o lopată în mână, e un fel de poză tradițională de-a primarului.
Politicienii nu cred că sunt conștienți de penibilul sitației, mai ales că toată lumea știe că tot acest spectacol a fost pus în scenă doar pentru că e campanie electorală.
Sperăm că nu vor aștepta alți patru ani și o altă campanie electorală pentru a tăia panglica la vreunul dintre aceste obiective (evident într-un scenariu extrem de optimist) despre care Boc spunea și acum patru ani că au fost demarate.