Politica

POLITICĂ DE MAHALA: Urmează ca Ludovic Orban să ne readucă aminte cum au "trecut prin patul şefilor pentru a avansa politic" colegele sale din PNL

În 2009, Ludovic Orban arunca bomba în presă, dar și în interiorul partidului, referitor la colegele lui, spunând că nu este nevoie să se ajungă la compromisuri pentru a obține funcții. În 2020 a ajuns să împartă Cabinetul cu ele.

”Le-am spus colegelor mele că la liberali, doamnele pot să-și facă o carieră politică și că nu este necesar să treacă prin patul nimănui pentru a ajunge să câștige funcții publice. Un exemplu ar fi cel al Ralucăi Turcan, care a fost asistenta domnului Stolojan, dar și altele.”, spunea Ludovic Orban.

Actualmente vicepreședinte al PNL, Raluca Turcan, la momentul acelei declarații, a reacționat imediat, scandalizată fiind de remarcile sexiste ale lui Orban (care, apropos, nu au fost sancţionate).

”Nu cred că mai am ce să discut în acest moment cu domnul Ludovic Orban. Dacă așa înțelege domnia sa să facă politică, este problema lui. Este chiar problema lui și a Partidului Național Liberal.”, a fost răspunsul doamnei Turcan.

Eh, dar dragostea de neam, partid şi ţară a învins vechile disensiuni până în zilele noastre când, pe fondul alegerilor pentru preşedinţia Partidului Naţional Liberal, Ludovic Orban a fost părăsit de către Raluca Ţurcan în favoarea lui Florian Cîţu.

Întrebat despre „suflul nou” pe care contracandidatul său la şefia partidului, Florin Cîţu, l-ar aduce în PNL, Orban a spus că „suflul nou trebuie definit”.

„Eu nu pretind că vin cu un suflu nou, dar dacă se uită cineva la ceea ce am făcut în ultimii patru ani cât am condus partidul, eu chiar am adus un suflu nou, dacă te uiţi la primarii aleşi, la oamenii noi care au intrat în partid, dacă te la uiţi la grupurile parlamentare în care sunt foarte mulţi oameni tineri. Eu chiar am adus un suflu nou.

Acum să vorbeşti de un suflu nou, cu o echipă în spate care îi are pe Alina Gorghiu, Raluca Turcan, Emil Boc, Gheorghe Flutur, Victor Paul Dobre, Florin Roman, ca să nu fac o listă exhaustivă, să vorbeşti de un suflu nou… Mă rog, se poate vorbi de un suflu nou, dar trebuie definit ce înseamnă suflul ăsta nou.

Eu sunt un om modern, care m-am adaptat, am încercat să învăţ, să mă mişc în sensul în care se mişcă societatea şi la fel au fost foarte mulţi dintre colaboratorii mei. Şi eu cred că aşa e normal, este firesc (…). În fiecare organizaţie e nevoie de această modernizare, adaptare, de o evoluţie în pas cu vremea, iar eu chiar pot să asigur această evoluţie în pas cu vremea a partidului”, a spus Ludovic Orban.

He, he, he, Sică Mandolină parcă e în continuare pe trecerea aceea de pietoni pe care a accidentat o fetiţă pe când era ministru. La fel de confuz în ceea ce a declarat şi declară. Că, despre „suflul nou” adus de Emil Boc în PNL tocmai ce ne-a vorbit de curând.

În mai 2021, președintele PNL, Ludovic Orban, și-a arătat admirația pentru primarul Emil Boc, într-o conferință de presă desfășurată la sediul PNL Cluj, în prezența ministrului de Interne, Lucian Bode, a președintelui filialei, Daniel Buda, dar și a viceprimaruui Dan Tarcea și a ministrului Agriculturii, Adrian Oros.

 

Fotocredit: Costel Pătăşcanu

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *