Rautacisme

”Plusereul” propune lucruri trăznite: ”să nu ne mai fie trecute adresele de domiciliu pe cărțile de identitate”

După creierul lor mic care se crede mare,  o astfel de măsură ar genera „o participare la vot mult mai flexibilă și mult mai firească”. Așa a anunțat copreședintele partidului Dan Barna.

În plus: „Un alt element important pe care-l vom discuta la coaliție și-l vom propune colegilor noștri, este de a nu mai avea, cum este exemplul mai multor state europene, domiciliul pe cartea de identitate, de a desface această legătură cumva artificială în care identitatea omului este condiționată de existența domiciulului pe respectiva carte de identitate”, a spus Dan Barna, marți, în cadrul unei conferințe de presă.

Băi, ești prost?

Conform avocatului Elenina Nicuț:

„Domiciliul este atribut de identificare (art. 59 Cod civil). Dovada domiciliului se face cu mențiunile din Cartea de Identitate (art. 91 Cod civil). Domiciliul din CI determină, între altele, competența teritorială a instanțelor/organelor judiciare și legalitatea procedurii de citare.

Deci eliminarea acestei „legături artificiale în care identitatea e condiționată de domiciliul de pe Cartea de identitate” nu ar însemna decât modificarea Codului civil, Codurilor de procedura civilă și penală, plus a încă aproximativ 200.000 de legi și HG-uri.

Ceea ce, pentru niște (in)competenți care nu sunt în stare să modifice de luni de zile 2-3 legi, ar fi o adevarată provocare.

Se vede ca mama proștilor nu a făcut educație sexuală la școală, că e mereu gravidă.”

Așa ajung toți proștii să scoată pe gură și să încerce să aplice pe hârtie tot felul de imbecilități, doar pentru interesul lor personal: turismul electoral. Felicitări și celor care i-au votat!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *