Justitie

Plecări din Prefectura Cluj… Anunțul lui Rareș Bogdan și planurile PNL Cluj pentru viitorul executiv al județului!

Prim-vicepreşedintele PNL, europarlamentarul Rareş Bogdan, a afirmat că toți prefecții și subprefecții vor fi schimbaţi în următoarele 48 de ore. Concret, PNL dorește să schimbe oamenii social-democraților din județe și pe tot ce înseamnă propunere politică pe funcții din administrațiile locale. La Cluj, în Instituția Prefectului, Aurel Cherecheș  – prefect și Alin Danci – subprefect au ajuns pe funcțiile respective la propunerea PSD. Potrivit afirmațiilor lui Rareș Bogdan, cei doi urmează să fie schimbați în acestă săptămână. 

 

Mai mult, parlamentarii Marius Nicoară și Florin Stamatian ar fi discutat ieri, pe zborul de seară dinspre București, că Aurel Cherecheş ”e deja cu valiza făcută aşteptând să-i vină trenul”. Rămâne de văzut cu ce se alege Adrian Dohotaru care a votat învestirea Guvernului Orban, că doar că a făcut o înţelegere cu Alin Tişe că-l lasă să se joace de-a CMID-ul. Asta având în vedere faptul că la Prefectură se va umple de peneliști (poate aflăm cine e pe şansa principală, că are de scos nişte castane din foc) şi având în vedere că în ”Comiţia lui Dohotaru” un cuvânt îl vor avea de spus Agenția de Mediu și Garda de Mediu aplecați și mai tare către PNL. Ce o să „coordoneze” Dohotaru? O Comiţie la care participă Primăria Cluj-Napoca tot PNL (apropos, de ce nu participă TOATE primăriile din judeţ, doar CMID este al tuturor), Consiliul Judeţean (PNL), Agenția și Garda de sub buricul prefectului? Credeţi că Comiţia cu pricina are șanse deosebite să dea rezultate care contravin intereselor PNL?

Cert este că nici subprefectul Alin Danci și nici prefectul Aurel Cherecheș nu au fost informați oficial despre schimbările anunțate de Rareș Bogdan. Cu toate acestea, în varianta eliminării celor doi social-democrați, Alin Danci se va întoarce la Consiliul Județean, iar Aurel Cherecheș la primarul din Panticeu, omul fără de care, daca nu statea pe o funcție o luna, nu ajunge prefect.

Domnule Cherecheș plecați la pachet și cu adjunctul împuternicit al IPJ Cluj (băiatul primarului din Panticeu, adus politic de la Satu Mare)? 

 

Citește și: Ionuț Croitoru fuge din Prefectură după alte funcții. Aurel Cherecheș, ajutat de primarul din Panticeu să devină prefect…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *