
Un adolescent de 14 ani din Târgu Mureş a fost reţinut de poliţişti, fiind suspectat că, în 22 septembrie, a împușcat un alt coleg cu un pistol de tip airsoft.
„Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş, au pus în aplicare 5 mandate de percheziţie domiciliară, în cadrul unui dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de lovirea sau alte violenţe. Ancheta a pornit după o sesizare referitoare la faptul că un tânăr, de 17 ani, ar fi fost agresat, la data de 22 septembrie 2024, de către un alt tânăr, necunoscut, prin utilizarea unui pistol de tip airsoft, provocându-i leziuni care necesitau pentru vindecare 4 – 5 zile de îngrijiri medicale. În urma percheziţiilor, toate în municipiul Târgu Mureş, au fost descoperite şi ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 11 telefoane mobile, 4 încărcătoare butelii cu gaz pentru pistoale de tip airsoft şi bile din plastic, tip proiectil, pentru arme de tip airsoft, precum şi un pistol de tip airsoft, de culoare neagră, calibrul 6mm. Poliţiştii au dispus măsura preventivă a reţinerii, pentru 24 de ore, faţă de un tânăr, de 14 ani, din Târgu Mureş, acesta fiind condus sub escortă şi predat Centrului de Reţinere şi Arestare Preventivă Mureş”, anunţă, miercuri, Poliţia Română.
Poliţiştii atrag atenţia asupra faptului că, deşi armele de tip airsoft sunt încadrate în categoria armelor neletale, acestea pot fi adesea greu de diferenţiat faţă de armele reale, iar utilizarea lor în spaţii publice atrage sancţionarea contravenţională.
Arme cumpărate de pe internet și livrate prin curier
Recent, Poliția Română a desfășurat sute de percheziții la persoane care au achiziționat online arme de la o firmă din afara țrăii. Polițiștii au documentat activitatea infracţională a unei societăți comerciale din afara teritoriului țării, care, prin intermediul unui site, ar fi comercializat, pe teritoriul României, către persoane fizice, arme din categoria celor supuse autorizării şi diferite tipuri de muniţie aferente acestora, fără a respecta condiţiile legii privind regimul armelor şi al muniţiilor.
Activitatea s-ar fi desfăşurat prin plasarea de comenzi către magazinul online, iar societatea în cauză ar fi livrat armele şi muniţiile către cumpărătorii români, prin intermediul firmelor de curierat care introduc bunurile în ţară, fără a declara acest fapt autorităţilor vamale şi fără a îndeplini condiţiile solicitate de legislaţia naţională în acest domeniu.
În urma activităților desfășurate la nivelul județului Cluj, polițiștii au descoperit și ridicat de la domiciliile celor percheziționați 11 arme neletale supuse autorizării și 600 de bucăți de alice.
Armele și muniția descoperite au fost ridicate de polițiști în vederea continuării cercetărilor, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.