Vocea ta

Piața Mărăști, o altă zonă a Clujului de cinci stele plină de mizerie, gunoaie și persoane dubioase

După ce clujenii s-au plâns de mizeria și oamenii străzii care își fac veacul în zona Minerva din Mănăștur sau la gară, iată că mai există și alte zone, la doar doi pași de centrul Clujului, care nu fac deloc cinste orașului de cinci stele.

Este vorba de bine-cunoscuta Piața Mărăști. Acolo este loc de întâlnire pentru tot felul de indivizi, iar trotuarul a devenit un mare tomberon, deoarece singurul coș de gunoi amărât amplasat pe un stâlp nu poate face față valului foarte mare de persoane care frecventează zilnic acea zonă.

„Piața Mărăști – dezastru în fiecare dimineață – un singur coșuleț de gunoi și shaormeria Rosa pe colț la piață – dezastru – Clujul de 5 stele”, ne-a scris un cititor.

De altfel, clujenii s-au plâns în repetate rânduri că au fost agresați de diferiți indivizi care își fac veacul în acea zonă. Construcția în sine este o monstruozitate și un pericol. Ultimul etaj construit ilegal pare oricând gata să cadă peste cetățeni.