De cartier

Piața 14 Iulie se modernizează. Parkingul promis de autorități în cartierul Grigorescu se lasă așteptat

Autoritățile au aprobat realizarea unui „centru de cartier” în Grigorescu, dar fără parkingul promis. „Cu Parcul Feroviarilor admir randări frumoase încă din mai 2018 și se pare că tot cu pozele vom rămâne pentru încă câțiva ani, cum nu au început lucrările nici în ziua de azi”, a fost reacția unui clujean la anunțul făcut de viceprimarul Dan Tarcea privind modernizarea zonei Piața 14 Iulie din cartierul Grigorescu. 

În ședința  de Consiliu local de luni, a fost aprobată documentația și indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii ,,Creșterea și îmbunătățirea spațiului pietonal în zona urbană: P-ța 14 Iulie, str. Garibaldi, str. S. Toduță, str. T. Grozăvescu, str. Milcov, O. Goga, str. G. Enescu”

Proiectul a stârnit ample discuții în contradictoriu:

în timp ce a fost votată finanțarea din bugetul local a modernizării zonei Piața 14 Iulie din cartierul Grigorescu, modernizarea podului Garibaldi, care face legătura dintre acest cartier și zona semi-centrală, rămâne incertă.

După 4 licitații organizate de Primărie și la care nu s-a prezentat nici un investitor interesat, administrația locală a decis doar să transfere acest proiect în curtea Companiei Naționale de Investiții, aspect ce nu garantează lucrările de reabilitare a podului. 

CITEȘTE ȘI: Podul Garibaldi riscă să rămână în paragină, chiar dacă autoritățile au decis finanțarea lucrărilor de reabilitare prin Compania Națională de Investiții: „Discutăm de o blocare de peste 1 an de zile pentru un asemenea obiectiv…”

Cu toate acestea, proiectul de realizare a unui așa-numit „centru de cartier” în Grigorescu a fost aprobat cu 21 de voturi pentru

Zona studiată este situată în zona centrală a cartierului Grigorescu și are o suprafață de 35.231 mp Varianta optimă aprobată este scenariul 1 din studiul de fezabilitate, variantă care presupune următoarele:

– Suprafață totală amenajări pietonale – 12.766 mp
– Suprafață carosabilă totală – 11.833 mp
– Spațiu verde amenajat – 6.157 mp
– Suprafață totală piste/benzi biciclete/trotinete – 1.705 mp
– Arbori noi și existenți – 450 bucăți
– Stații de încărcare pentru biciclete și trotinete electrice – 36 bucăți
– Stații de încărcare pentru autoturisme electrice– 4 bucăți
– Locuri de parcare autoturisme – 90 

Valoarea totală a investiției este de 45.634.795,70 lei cu T.V.A.

Valoarea necesară pentru exproprieri este de – 2.476.187,00 lei. 

Sursele de finanţare vor fi asigurate din buget local sau din alte surse legal constituite.

Proiectul va fi depus spre finanțare din fonduri nerambursabile în perioada de programare 2021-2027.

Durata propusă de execuţie a lucrărilor este de 15 luni.

Dincolo de cele 90 de locuri de parcare constituite la sol, aspect prevăzut în cadrul proiectului, autoritățile nu au identificat o soluție pentru realizarea parkingului promis în cartierul Grigorescu. 

„Grigorescu are pregătite zonele de lucru. 

Suntem în căutarea unei locații de parking. 

Pentru că asta-i lipsește în primul rând la Grigorescu.

Sper să putem găsi cât mai repede cu putință o soluție pentru Grigorescu”, declara primarul Emil Boc în aprilie 2021, în cadrul unei intervenții radio locale. 

Din păcate, noul parking promis de autorități în cartierul Grigorescu este marcat de neputință. 

Dacă în unele cartiere din Cluj-Napoca există măcar un parking ori ideea amenajării unui parking în viitor, alte cartiere au devenit tot mai aglomerate, iar autoritățile nu au reușit în ultimii 10 ani să realizeze nici un nou parking pentru clujeni. Este cazul unor cartiere precum Grigorescu ori cartierul Zorilor. 

În ianuarie 2021, viceprimarul Dan Tarcea susținea că Grigorescu va beneficia de un nou parking.

Atunci, autoritățile locale se aflau la etapa identificării unei locații în acest sens.

CITEȘTE ȘI: Noul parking promis de autorități în cartierul Grigorescu se amână. Primăria nu a găsit încă „soluția” pentru realizarea acestuia

Acum, autoritățile au aprobat modernizarea zonei Piața 14 Iulie și a străzilor adiacente. Dar fără parking. 

De asemenea, deși termenul estimat de execuție este de 15 luni, decoamdată nu se cunosc detalii în privința începerii modernizării acestei zone. 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *