Politica

Petre Pop a pierdut procesul prin care voia să-și recapete funcția de administrator public al Primăriei Câmpia Turzii!

Scris de 340

Fostul administrator public al Primăriei Câmpia Turzii, Petre Pop, a pierdut procesul prin care a dorit să anuleze HCL NR. 25/2019, în baza căreia i s-a desființat postul de administrator public.

”Respinge, ca neîntemeiată excepţia tardivităţii plângerii prealabile, invocată de pârât prin întâmpinare. Respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul P. P. în contradictoriu cu pârâtul C.L.CÂMPIA TURZII. Obligă reclamantul la plata către pârât a cheltuielilor de judecată în cuantum de 42,9 lei. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Cluj. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 05.12.2019”, se menționează în soluția dată de Tribunalul Cluj, în Dosarul 2516/117/2019 – citată de site-ul turdanews.net.

La vremea luării deciziei, în Consiliul Local Câmpia Turzii, consilierii PSD s-au opus cu vehemență adoptării acestei decizii, însă prin votul consilierilor PNL, UDMR și PPU-SL, proiectul a fost adoptat.

Petre Pop a acuzat că a fost ”executat politic”.

Petre Pop a ajuns administrator public pe vremea fostului primar Radu Hanga, în anul 2012, concurând de unul singur pentru un post creat special pentru el. Ulterior, Petre Pop l-a ”executat” pe Radu Hanga din PSD, promovându-se pe sine pentru o candidatură la funcția de primar, la alegerile locale din anul 2016.

”Ca urmare, nu se mai justifică păstrarea funcției de administrator public în structura instituției, deoarece atribuțiile acestui post au fost preluate de către personalul din cadrul Primăriei Municipiului Câmpia Turzii și de către primar”, a explicat primarul Dorin Lojigan, în documentul Expunere de motive, care a însoțit proiectul de hotărâre.

Consiliul Local a decis desființarea postului de administrator public, după o perioadă de 2 ani în care Petre Pop a fost în ”concediu de maternitate” și încă aproximativ 1 an în care nu a avut nicio atribuție, încasând circa 7.000 de lei, lunar.



ULTIMA ORĂ

  • Acum 2 hours Politica
    „Eu nu vreau USL”, afirmă Marcel Ciolacu: „USL s-a făcut împotriva cuiva. Domnul Băsescu și-a câștigat calitatea de dușman. Eu nu am dușmani, am adversari politici”
  • Acum 7 hours Vocea ta
    Dragoș Damian taie avântul politicienilor: ”Muncitorilor din fabrici, șantiere și agricultură le datorăm revizuirea în sus a perspectivei de țară”
  • Acum 10 hours Din oras
    Celebra păruială din PSD CLUJ se termină în instanță
  • Acum 12 hours Eveniment
    Un bebeluș, descoperit spânzurat într-un apartament închiriat din Alba Iulia, împreună cu tatăl în grija căruia fusese lăsat. Proprietarul apartamentului care era din Turda nu le-a dat acordul polițiștilor să spargă ușa, aceștia fiind nevoiți să-l aștepte să se deplaseze în Alba Iulia
  • Acum 13 hours Sport
    HULIGANISM: ”PUMNI ȘI CAPETE ÎN GURĂ SUB TRICOLOR” între români la meciul cu Andorra
  • Acum 14 hours Eveniment
    SINDROMUL ”DALĂ A LA CLUJ” LOVEȘTE ȘI TURDA: Turdenii, speriați că li se betonează tot centrul și rămân fără spații verzi
  • Acum 1 day Sport
    Ambele echipe de baschet, din Cluj și Oradea, pedepsite după scandalul din ”Oradea Arena”
  • Acum 1 day Politica
    Ciolacu, după anunțul Fitch privind îmbunătățirea perspectivei de ţară a României: ”Aceasta este diferenţa dintre actuala coaliţie şi dezastrul făcut de nişte gnomi guralivi de dreapta”
  • Acum 1 day Analiza
    BASMELE DESPRE METROU CONTINUĂ. Primarul Emil Boc susține că studiile tehnice pentru aceste proiecte conțin toate soluțiile, inclusiv un plan de managemet al traficului. MATEMATICA, IDIOATA DE EA, ÎL CONTRAZICE. Dar ce contează?
  • Acum 2 days Eveniment
    Pompierii clujeni au intervenit anul trecut la peste 900 de incendii de vegetație. Apel (degeaba) către cetățeni să nu mai dea foc la miriști
  • Acum 2 days Vocea ta
    Cine-i ”idiotul”?
  • Acum 2 days Politica
    Dosarul privind certificatul de revoluționar al liderului PSD Marcel Ciolacu a fost clasat: „Fapta nu este prevăzută de legea penală”
  • Acum 2 days Justitie
    TREABA SE CAM ÎMPUTE PENTRU EUGEN CECAN: DNA Central a cerut documente privind o lucrare de extindere drum efectuată de DRDP Cluj
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE