In vizor

Peste 12.400 de părinți au apelat serviciul de telemedicină ALOPEDI în anul 2025

În anul 2025, prin intermediul ALOPEDI 0364-917, au fost evaluați telefonic nu mai puțin de 12.433 de copii.

După analizarea răspunsurilor la un set de întrebări adresate părinților de către medicii de gardă ALOPEDI 0364-917, marea majoritate a apelurilor, respectiv 70,20% dintre acestea, s-au finalizat cu recomandări ce au permis îngrijirea copiilor la domiciliu, iar părinților li s-au explicat care sunt semnele la apariția cărora trebuie să se adreseze medicului, pentru o evaluare față în față. De asemenea, pentru 8,2% dintre copii a fost necesară prezentarea imediată într-un serviciu de urgență, iar în 15 cazuri a fost solicitată intervenția echipajelor de urgență.

Cele mai multe apeluri au fost înregistrate în lunile decembrie și ianuarie, motivele de solicitare a sfatului medical al profesioniștilor cu experiență în evaluarea telefonică a gravității stării copilului bolnav fiind atât problemele respiratorii, cât și cele digestive.

Majoritatea apelurilor au fost din județul Cluj, iar un procent de 32,38% au provenit din alte județe și alte țări, cele mai multe solicitări fiind din București (1.145), Maramureș (307) și Bistrița-Năsăud (230).