In vizor

Peste 100 de șoferi sancționați pentru viteză

În continuarea activităților desfășurate în această săptămână pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, sub coordonarea Serviciului Rutier, au derulat ieri, 18 octombrie a.c., noi acțiuni pe principalele artere de circulație din județ.

Activitățile s-au desfășurat în două etape, în intervalele orare 10.30 – 12.30 și 16.30 – 18.30, având ca scop prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, cu accent pe nerespectarea regimului legal de viteză, efectuarea de depășiri neregulamentare și alte abateri care pot afecta siguranța traficului.

În urma controalelor efectuate, polițiștii au aplicat 183 de sancțiuni contravenționale, dintre care 118 pentru depășirea vitezei legale, 4 pentru depășiri neregulamentare, iar restul pentru alte abateri la normele rutiere.

De asemenea, au fost reținute 12 permise de conducere, 6 pentru viteză, 4 pentru depășiri neregulamentare și 2 pentru alte abateri, precum și 8 certificate de înmatriculare, ca urmare a deficiențelor tehnice constatate.

Totodată, polițiștii rutieri au efectuat 77 de testări cu aparatele etilotest și cele pentru depistarea consumului de substanțe psihoactive, în vederea identificării conducătorilor auto care pun în pericol siguranța traficului rutier.

Acțiunile polițiștilor rutieri din județul Cluj vor continua și în perioada următoare, fiind intensificate controalele în zonele cu trafic ridicat și risc sporit de producere a accidentelor, pentru menținerea unui climat de siguranță pe drumurile publice.