Eveniment

PELERINAJ DE PANDEMIE cu mii de credincioși la mănăstirea Nicula. Declarația INCREDIBILĂ a prefectului de Cluj

2.500 de credincioși se află la mănăstirea Nicula, la cel mai mare pelerinaj ortodox din Ardeal.

„Adunările religioase nu intră în categoria adunărilor publice, astfel că nu se supun restricțiilor de 500 de participanți”, a declarat sâmbătă prefectul Clujului, Mircea Abrudean. Conform acestuia, adunările religioase nu au limitare la numărul de participanţi și „se respectă măsurile de distanţare”.

Icoana făcătoare de minuni a fost scoasă din biserică, vineri seara, dar anul acesta credincioșii nu mai avut voie să o sărute. Momentul culminant al acestui pelerinaj a fost și cel în care distanțarea fizică nu a mai putut fi păstrată în momentul scoaterii icoanei din mănăstire.

Numărul maxim de participanți în mănăstire s-a înregistrat în noaptea de vineri spre sâmbătă: 2.500 de persoane. Dar în ultimele 24 de ore, numărul total de participanți a fost de aproximativ 5000 de persoane.

16 persoane au fost asistate medical, din care una a ajuns la spital cu traumatism cranio cerebral minor, luxație umăr și contuzie șold.

Forțele de ordine au dat 10 amenzi de 15.400, pentru nerespectarea diferitelor măsuri.

Purtarea măștii de protecție este obligatorie pe toată durata evenimentelor.

 

 

Fotocredit: capturi Digi24TV și Via Cluj TV

Via Cluj TV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *