Politica

Pe sfârşit de mandat, deputatul Cornel Itu primeşte cadou un spaţiu în centrul Clujului

Consiliul Local Cluj-Napoca va adopta în şedinţa din prima zi a lunii septembrie un proiect de hotărâre ce vizează alocarea unui spaţiu în centrul municipiului Cluj-Napoca deputatului Cornel Itu. Social democratul şi-a motivat cererea prin care a solicitat spaţiul de la primărie prin faptul că doreşte să se facă mai cunoscut, acum pe sfârșit de mandat, și la nivelul municipiului reşedinţă de judeţ.

Până la alegerile parlamentare au mai rămas aproximativ 4 luni, negocierile dintre partide nu a dus încă la stabiliea datei exacte (PSD + ALDE vor 4 decembrie, PNL și UDMR vor 11 decembrie). Pe final de mandat, deputatul Cornel Itu a solicitat, la mijlocul lunii martie a acestui an, un spaţiu de la primăria Cluj-Napoca în vederea organizării şi funcţionarii Cabinetului parlamentar. Fiind ales pe Colegiul 6 Dej, Cornel Itu nu a cosiderat necesar timp de 3 ani şi jumătate că ar avea nevoie de un spaţiu la nivelul municipiului Cluj-Napoca, un spaţiu în care cetăţenii să poată fi primiţi în audienta. Pare ciudat cum, pe sfârşit de mandat, aleşii locali se gândesc că e imperios necesar să se facă cunoscuţi alegătorilor şi chiar să le asculte problemele.

Spaţiul pe care municipalitatea urmează să îl pună la dispoziţia alesului Cornel Itu este situat în buricul târgului, în imobilul situat pe stradă Eroilor la numărul 23-25. Viitorul Birou parlamentar pe care deputatul îl va putea ocupa, odată cu intrarea în vigoare a hotărârii CL ce urmează a fi votată în şedinţa din septembrie, are o spurafata de 61 metri pătraţi şi este compus din 3 camere, antreu, hol şi wc. Cererea pentru alocarea spaţiului a fost depusă în 15 martie iar Comisia mixtă pentru spaţii cu altă destinaţie a Consiliuui Local a decis abia în 24 august atribuirea în regim de închiriere a spaţiului în favoareadomniei sale în vederea deschiderii unui Birou parlamentar.

“Cererea mea pentru un spaţiu în Cluj-Napoca cu destinaţie de birou parlamentare este mult mai veche. Cei de la primărie mi-au cerut mai multe acte doveditoare că sunt deputat. A trebuit să aduc copie din Monitorul Oficial cu validarea funcţiei de parlamentar şi acte de la Parlament. Am adus toate actele doveditoare, acum mi-au cerut inclusiv copie după buletin. Am făcut toate demersurile. A durat patru cinci luni, din martie-aprilie. Fiind în Colegiul 6 Dej am activat mai mult pe zona Dej-Gherla o perioada. Acum, fiind pe întreg judeţul mi s-a părut normal să îmi extind aria, să mă fac cunoscut mai bine şi în Cluj-Napoca. Cred că şi în Cluj-Napoca sunt foarte multe probleme care sunt de rezolvat şi ţin de domeniul Parlamentului. Prin audienţe, prin discuţii cu oamenii, cu alte instituţii, pot să sprijin această necesitate a cetăţenilor”, a afirmat deputatul social democrat Cornel Itu.

Atât de cunsocută este activitatea la nivelul municipiului Cluj-Napoca a deputatului Corne Itu, încât acesta a trebuit legitimat de comisia de atribuire a spaţiilor din cadrul primăriei. La final de mandat aleşii îşi aduc aminte pe ultima sută de metri de cei care le-au încredinţat votul, motiv pentru care şi Cornel Itu a decis că e timpul să se apuce de lucru după proverbul: “Munca îl face pe om” şi dorește să rezolve problemele cetăţenilor din municipiul Cluj-Napoca la sediul viitorului birou parlamentar de pe Eroilor în care va intra de la 1 septembrie, dacă îi va fi atribuit. Există însă o problemă în ceea ce priveşte viitorul politic al lui Cornel Itu şi utilizarea mai mult decât pe o perioada de 4 luni a spaţiului pe care consilierii cel mai probabil că i-l vor atribui joi – și anume că nu știm dacă numele său se va regăsi pe listele din iarnă ale PSD Cluj în vederea obținerii unui nou mandat. În acest sens, Horia Nasra, preşedintele organizaţiei judeţene a PSD Cluj, va decide dacă va da un suflu nou orgaizației, promovând oameni tineri, sau va merge pe mâna vechilor aleşi ai neamului .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *