In vizor

Parteneriat public-privat pentru Centura SUD. Primăria Florești plătește 840.000 de lei pentru studiul de fundamentare unei firme fondată de un fost ministru

Primăria Florești a ajuns anul trecut la concluzia că nu are fonduri pentru realizarea Centurii de Sud, astfel că fostul primar Horia Șulea a venit cu propunerea realizării unui parteneriat public-privat pentru realizarea acestui obiectiv de investiții. Licitația a fost lansată în luna aprilie anul trecut, dar abia acum a fost adjudecată. 

Noua administrație pare că va îmbrățișa ideea parteneriatului public-privat, astfel că va plăti 840.000 de lei pentru servicii de realizare a studiului de fundamentare în care trebuie să fie evidențiate câteva elemente principale care să justifice din punct de vedere economic realizarea parteneriatului.

„În măsura în care din studiul de fundamentare realizat va rezulta că realizarea obiectivelor de investiții vizate prin intermediul parteneriatului public-privat este justificată din punct de vedere economic, autoritatea contractantă va avea nevoie de servicii specializate pentru atribuirea și semnarea contractului PPP. Studiul de fundamentare va trebui să analizeze şi să stabilească finanţabilitatea proiectului în regim de parteneriat public-privat. Un proiect este considerat finanţabil dacă structura sa tehnică, financiară şi juridică permite, în condiţiile pieţei, atragerea de credite şi/sau a altor resurse financiare, în vederea asigurării finanţării proiectului pe toată perioada de derulare”, se arată în caietul de sarcini.

Studiul de fundamentare va conține de asemenea concluzii cu privire la modalitatea de atribuire a contractului/contractelor de parteneriat public-privat (potrivit prevederilor Legii nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 99/2016, cu modificările şi completările ulterioare, sau ale Legii nr. 100/2016, cu modificările şi completările ulterioare, după caz), 3 concluzii ce vor fi elaborate în funcţie de obiectul contractului şi de modalitatea în care se realizează transferul unei părţi semnificative a riscului de operare de natură economică, în legătură cu exploatarea lucrărilor şi/sau a serviciilor în cauză. 

Licitația, câștigată de firma fondată de fostul ministru Marius Bostan

Licitația a fost câștigată de VMB Partners S.A, o firmă din București, abonată la contractele cu statul, deținută de Miron Valentin Adrian care are 86% din pachetul de acțiuni. În 2019 firma a avut o cifră de afaceri de 600 177 de euro și profit de 33 993 de euro. Firma a fost fondată de Marius Raul Bostan, fost ministru al Societății Informaționale în Guvernul Cioloș. Acesta și-a vândut pachetul de acțiuni după numirea în funcția de ministru, în 2015.  Firama VMB Parteners a fost cea care a consiliat administrația județeană pentru obținerea în 2016 a unui credit bancar în valoare de 50 milioane de euro, necesar în vederea reabilitării și modernizării drumurilor județene. Raul Bostan, a făcut parte din consiliul de administraţie a unei firme clujene, Lomb SA, din care făceau parte compania privată Impact şi Primăria Cluj Napoca. Scopul acestei asocieri era edificarea unui cartier de locuinţe în Dealul Lomb, însă firma a dat faliment.

Centura a fost promisă de Șulea în 2016

Centura de Sud este un proiect cu cântec al fostei administrații din Florești. Poiectul a fost anunțat în 2016, atunci când primarul de atunci, Horia Șulea anunța că investiția va fi finalizată în șase luni.  În mai 2016 a dat ordinul de începe a lucrărilor, șantierul a fost deschis, firma Diferit a început să lucreze, cu toate că nu erau făcute exproprieri. Practic a fost doar un șantier deschis electoral. Tot atunci, primarul din Florești afirma că finanțarea pentru centură este asigurată din creditul de 44 milioane lei pe care l-a accesat Primăria. În 2018 contractul cu Diferit  a fost reziliat după ce firma ar fi cerut mai mulți bani pe care Șulea nu a fost dispus să îi ofere. Adevărul e că firma nu a avut cum să se apuce de aceste lucrări, mai ales că nici în 2019, exproprierile nu erau finalizate. 

Partneriatul public privat va presupune fie contractarea unui credit, fie asocierea cu un privat care să realizeze această investiție ca mai apoi să își recupereze banii din impunerea unei taxe de exploatare pe drumul nou construit.

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *