
Clujenii care au locuri de parcare în parkingurile din Mănăștur sunt sătui de condițiile execrabile și de riscul ca mașina să le fie vandalizată de tinerii care au transformat aceste parkinguri în loc de joacă.
După ce zile la rând mașinile au fost acoperite cu praful de la stingătoare fără ca cineva să ia măsuri, cetățenii au făcut plângere la poliție, sperând ca făptașii să fie în sfârșit prinși. Ziar de Cluj a scris și anterior de această problemă însă nici Poliția Locală, nici Primăria nu au rezolvat situația.
„Parking Primăverii 8. La câteva 2-4 zile se trezesc câțiva copii sa declanșeze stingătoarele cu pulbere. Pe lângă faptul că e plin de praf și jeg, in caz de incendiu la un autoturism, îl vom sti ge cu privirea… Astăzi s-au făcut sesizări și plângeri la poliția locală și națională, pentru distrugere și vandalism. Dacă voi nu vă puteți educa copiii, sper ca măcar poliția să poată”, anunță un clujean supărat.
Mesajul lui a stârnit o serie de alte comentarii ale altor mănăștureni care se plâng că aceleași condiții mizerabile se regăsesc în toate parkingurile din cartier. Iar tinerii la fel își fac de cap, profitând de lipsa unui paznic.
„Aceeași problema și în parking Mehedinți -Negoiu și acum se mai aruncă și petarde. Zilnic sus pe acoperiș sunt copii care aruncă cu diferite obiecte jos la trecatori. Multi cu trotinete fac concursuri. Au distrus aproape tot din dotarea parcking-ului.
„Și în parking la Minerva e aceelasi lucru. Minori nesupravegheați pe raza parkingului, bețivi, drogați de îți e teama sa mergi la mașină. Ar trebui locala sa patruleze și prin parkinguri.”
„Parking “Minerva”este un wc public! Nu știu ce păzesc cei de la locala acolo în biroul lor, dar sunt degeaba. Să nu mai vorbim ca de câteva zile nu mai funcționează nici liftul!”
„Asa e si la parking Primaverii 20..mizerie, paianjeni, stingatoare golite, sobolani ,lift scris cu marker, era buna paza in continuare, dar atat s-a putut.”
Clujenii cer de o grămadă de vreme să fie instuită paza 24 din 24, dar până acum solicitările lor au rămas fără răspuns.
„Vandalizeaza parking-ul din prima saptamana de la constructie,pe langa faptul ca urineaza si defecheaza pe scari. Trebuie sa ne unim,sa facem toti sesizari la politie si Primarie-Administratia Parcari, sa se ia masuri si sa repuna paznici 24/24, pana nu ne trezim ca ne dau foc la masini”, cere un clujean.
După ce că oricum locurile de parcare sunt extrem de puține, iar parkingurile sunt o raritate, nici măcar de cele existente Primăria nu poate să aibă grijă să nu se transforme în clădiri insalubre, unde e un risc să îți parchezi mașina.