Din oras

Parcuri promise pe bani europeni se construiesc cu bani locali. Cum s-a ajuns la această situație? – VIDEO

Parcul Tineretului – Pădurea Clujenilor trebuia să se construiască pe bani europeni, iar contribuția locală să fie doar într-o mică măsură. Pe parcurs, situația s-a schimbat și în loc să fie alocați 94.000 euro (441.470 lei) din bugetul local, cât era prevăzut inițial, s-a ajuns la 2,6 milioane euro (12,1 milioane lei). Totul s-a dat peste cap din cauza Guvernului care deși a promis mai multor primării din țară că se acceptă depunerea de proiecte europene în valoare de 120% – 200% (supracontractare), pe parcurs s-a sucit și a trimis notificări administrațiilor publice locale prin care arată că se acceptă o contractare de doar 100%. Dacă primăriile nu găsesc bani să își susțină proiectele vor pierde întreg proiectul plus banii cheltuiți pentru studii și licitații.

„Documentul de poziție inițial al Guvernului României a fost acela de a cere administrațiilor locale de a cere să depună proiecte europene în valoare de 120%, mergând până la 200%, pentru a putea fi finanțate din fonduri europene, adică așa numita supracontractare, ceea ce Primăria Cluj-Napoca a făcut și câteva primării din țară. Recent, acum o lună, am primit o notificare expresă de la Guvernul României prin care ni s-a spus că nu se acceptă astăzi decât o contractare de 100%. Cu alte cuvinte, s-au schimbat regulile jocului în timpul jocului și municipalități precum Clujul, Oradea au amânat 50 milioane euro, respectiv 40 milioane euro. Dacă noi nu continuăm acele proiecte mor, se opresc și toate studiile de fezabilitate dispar”, a explicat primarul Emil Boc, joi, în cadrul ședinței de Consiliu Local.

Conducerea Primăriei spune că în cazul acestui proiect sunt două variante.

„Sunt două alternative – pentru acest proiect noi avem cam 2 milioane din fonduri europene, în limita de 100%. Dacă nu acceptăm, de principiu, ca noi să finanțăm diferența, proiectul dispare cu toate licitațiile, toate studiile, toți banii investiți.

Guvernul spune așa: doar amânăm, dar voi trebuie să aveți un suport legal ca să mergeți mai departe că aveți asigurată finanțarea pentru că la sfârșitul exercițiului financiar când rămân bani, municipalitățile care au proiecte în derulare sau proiecte eligibile, vor fi finanțate.

A doua variantă care este acum în lucru la Guvern este defazarea proiectului. Spune așa: dacă voi considerați important și includeți continuarea finanțării pentru exercițiul financiar 2021 – 2027, aceste proiecte vor putea fi finanțate din exercițiul financiar următor pentru partea care mai rămâne. Pentru că dacă răspund exigențelor de mobilitate, de spații verzi, de tot ce înseamnă mobilitate alternativă la mașină, de încurajarea tehnicilor nepoluante și a spațiilor nepoluante și în exercițiul financiar următor se finanțează. Și atunci spune Guvernul că dacă nu mai rămân bani, adică dacă ipoteza 1 nu merge, este posibil să vă luați bani în exercițiul financiar următor”, a declarat Boc.

Proiectul de hotărâre privind realizarea Parcului Tineretului a fost votat cu 25 de voturi pentru.

Zona străzii bulevardului Muncii, respectiv cartierul său adiacent, Iris, suferă de o lipsă acută a spațiilor verzi, prin amplasarea masivă a unităților de producție industrială. Terenul propus pentru realizarea investiției are o suprafață de 213.400 mp, este situat în intravilanul municipiului, în apropierea cartierului Iris. În zona de est, predominant industrială, există un deficit al spațiilor verzi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *