In vizor

Pagube și abateri de 12 milioane lei la Protecția Copilului Cluj, în anul 2019. Salariile și sporurile au fost calculate greșit

Raportul Curții de Conturi pe anul 2019 arată că au fost înregistrate abateri financiar-contabile și prejudicii atât în cazul primăriilor cât și al regiilor, direcțiilor și societăților cu capital de stat. Este vorba de pagube și abateri de la lege de sute de milioane lei. De exemplu, în cazul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Cluj au fost descoperite prejudicii în valoare de peste 10 milioane lei și abateri financiar-contabile în valoare de peste 1,8 milioane lei.

După cum se arată în raport, în cazul majorității entităților publice, una dintre cauzele care au provocat apariția abaterilor și prejudiciilor este calitatea slabă a angajaților care se ocupă de partea financiar-contabilă a unităților administrativ-teritoriale.

În cazul DGASPC Cluj, cele mai semnificative abateri cu impact asupra exactității și realității datelor reflectate în situațiile financiare sunt următoarele:

  • înregistrarea eronată a comisioanelor și a altor elemente patrimoniale: 250 mii lei
  • neînregistrarea sau înregistrarea eronată în evidența contabilă a unor bunuri aparținând domeniului public sau privat al unităților administrativ teritoriale: 443 mii lei
  • efectuarea de cheltuieli de personal neprevăzute de legislația în vigoare, stabilirea eronată a drepturilor salariale, inclusiv a sporurilor, premiilor și a altor drepturi acordate funcționarilor publici, personalului contractual, persoanelor cu funcții de conducere și personalului care ocupă funcții de demnitate publică: peste 11 milioane
  • efectuarea de cheltuieli cu bunuri, servicii și de capital, fără contraprestație, peste normele, cotele sau baremurile legale, fără existența documentelor justificative, întocmite conform legii, care să certifice exactitatea sumelor de plata și recepția bunurilor consemnate: 52 mii lei.
  • nevirarea la bugetul de stat a sumelor (obligații) pentru care s-a prescris dreptul creditorilor la recuperare – venituri din aplicarea prescripției extinctive la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj-Napoca: 42 mii lei
  • nerespectarea clauzelor contractuale în ceea ce privește urmărirea creanțelor, nu s-au calculat penalitățile și nu s-a urmărit încadrarea în termenul de prescripție la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj-Napoca: 30 mii lei.

În principal, abaterile de la legalitate și regularitate constatate, se referă la controlul financiar preventiv propriu nu este exercitat cu respectarea tuturor prevederilor legale.

Potrivit raportului Curții de Conturi, cele mai frecvente categorii de abateri constatate sunt:

  • efectuarea inventarierii și a evaluării/reevaluării tuturor elementelor patrimoniale la termenul prevăzut de lege, înregistrarea în evidențele cadastrale și de publicitate imobiliară:
  • inventarierea elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii nu a fost efectuată în toate cazurile cu respectarea prevederilor legale, astfel încât posturile din bilanțul contabil anual nu au fost corelate cu datele înregistrate în contabilitate, puse de acord cu situația reală a elementelor patrimoniale, stabilită pe baza inventarului, astfel: – organizarea în unele cazuri în mod deficitar a activităților de inventariere, ordonatorii de credite nu au emis dispoziții sau le-au emis fără respectarea prevederilor legale, fără precizarea modului de efectuare a inventarierii, a metodei de inventariere utilizată, a gestiunilor supuse inventarierii, a perioadei de efectuare a inventarierii patrimoniului și de valorificare a rezultatelor inventarierii;
  • există liste de inventar care conțin bunuri fără valoare (neevaluate);
  • nu s-au stabilit și valorificat rezultatele acțiunii de inventariere, nu a fost întocmit, supus spre analiză și aprobare procesul verbal privind finalizarea acțiunii de inventariere

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *