Cooltura

Omul cocoțat pe bârnă, a uitat cum e să se mai dea și jos. Tony Grecu explică cum a câștigat Emil Boc o vacanță la Costinești pe vremea lui Nea Ceașcă

Scris de 1182

Emil Boc a fost vicepreședinte al Consiliului Uniunii Asociațiilor Studențești al Universității ”Babeș-Bolyai” și președinte al Uniunii Asociațiilor Studenților Comuniști din România, filiala Cluj între 1987 și 1989. Festivalul ”Serbările mării”, început în 1980, era instrumentat de Toni Grecu și colegii săi din Divertis și Ars Amatoria. Tony Grecu, explică într-o emisiune difuzată pe TVR, cu a câștigat UTC-istul de frunte, Emil Boc, concursul de stat în stâlp la Costinești.

”Stațiunea tineretului”, Costinești, era, înainte de 1989, ”fieful” tinerilor: elevi, studenți și muncitori până în maximum 30 de ani.  Fiind în administrarea Uniunii Tineretului Comunist prin Biroul de Turism pentru Tineret, se ajungea acolo cu predilecție dintre cei selectați pe baza rezultatelor la învățătură, în activitatea obștească sau în producție. Dar și pe ”blat”. Mai ales pe blat.

Festivalul ”Serbările mării”, început în 1980, era organizat și susținut de Toni Grecu și colegii săi din Divertis și Ars Amatoria.

”Serbările mării funcționau ca o supapă prin care se descărcau tensiunile negative și supărarea asta, și ura față de regim și față de politica regimului, și față de propaganda stupidă care spăla creierul oamenilor”, a spus Grecu la emisiunea ”Amintiri despre trecut”, de la televiziunea publică, TVR.

Turiști din toate stațiunile soseau pentru trei zile în Costinești.

Deschiderea acestor serbări o făcea ”zeul Neptun”, cu alai. Cunoscutul comediant Toni Grecu, atunci amfitrion, a explicat:

”La deschidere, când venea Neptun de pe mare, adus de bombarde, de vestale, de marinari, cu toți salvamarii din stațiune, cu perdele de fum și așa mai departe – când stăteai sus, pe terasa Turcului se chema, vedeai o plajă înțesată cu mii și mii de oameni, aveai un mic sentiment de dictator, stând acolo sus. Îl înțelegeai un pic pe Ceaușescu, de ce îi plăcea lui să organizeze manifestări populare din acelea, uriașe. Unele probe erau extraordinar de grele, erau niște maratoane stupide dar la care oamenii se prindeau excepțional.”

”Concursurile celebre de stat în bârnă sau în par, jucat table 48 de ore”, adaugă DJ-ul de atunci de la Radio Vacanța, Andrei Partoș.

Toni Grecu a explicat regulile ”statului în bârnă”:

”Cel mai tare dintre toate – concursul de stat pe stâlp. Era un stâlp de doi metri și jumătate, era un scăunel în capul stâlpului pe care să încapi așa, cu o fesă, nu cu amândouă, să-ți fie incomod să stai. Ei, și se așezau oamenii acolo când începeau serbările, pe data de 30 august la ora 10 dimineața, și care rezista mai mult câștiga o vacanță pentru anul următor, în timpul serbărilor. Era ceva extraordinar, stăteau mai mult de două zile oamenii acolo. Aveau voie să coboare cinci minute la două ore, ca să se mai dezmorțească. La una dintre edițiile acestui concurs straniu și foarte vesel, și cu mare priză la publicul prezent, a fost chiar domnul Emil Boc, actualul primar al Clujului. Domnul Boc a câștigat – deci a fost unul dintre acei adevărați maratoniști ai statului în stâlp. El are și diplomă, semnată de zeul mărilor și oceanelor, de Neptun”.

 

Adaptare după: Actual de Cluj



ULTIMA ORĂ

  • Acum 4 hours Editorial
    Emil Ceausescu. Preamultul
  • Acum 4 hours Vocea ta
    Minciuna, Tupeul și Primarul
  • Acum 6 hours In vizor
    Boc ne anunță că legea îi zice că are 60 de zile la dispoziție să analizeze, cu atenție și îngrijorare, ofertele pentru metrou. OSĂ le analizeze până la sfârșitul lunii ianuarie, la anul. Deci, OSĂ se încadreze în toate termenele PNRR
  • Acum 7 hours In vizor
    Lui Boc ”îi fată nervii” când e criticat. Ionel Lespuc, de la site-ul media9.ro, a fost blocat pe pagina oficială ”Întotdeauna pentru clujeni”. Ce nu se înțelege din faptul că e ”întotdeauna” doar pentru cei care-l (pardon) nu-l critică
  • Acum 7 hours Politica
    Unde ești Dăncilă, doamnă? Nicolae Ciucă: ”Nu e de la mine, e de la părintele Cleopatra: să nu mor neîmpărtășit”. Imhotep se strică de râs
  • Acum 8 hours FOTOGRAFILA
    Ego, Boculus imperator, ad Urbe Conditia.
  • Acum 8 hours Eveniment
    Profesori clujeni, decorați de președintele Klaus Iohannis de Ziua Națională
  • Acum 11 hours Politica
    Marcel Ciolacu, despre arestarea lui Bădălău: ”Ori rămâi om politic, ori faci afaceri, când le combini sfârşeşti greşit”
  • Acum 21 hours Politica
    Ciolacu și-aş dori ca România să se unească cu R. Moldova: Nu poţi lăsa o ţară pradă iar Rusiei
  • Acum 1 day FOTOGRAFILA
    MÂNDRU CĂ SUNT PROSTOI și-mi plac lucrările de mântuială girate de Emil Boc
  • Acum 1 day Editorial
    Patrioți de-o zi, patrihoți pe viață! Funcția curvei la politicianul român. Nu că ar fi electoratul mai deștept
  • Acum 1 day Politica
    Președintele tuturor românilor, indiferent de sex, religie, etnie, Klaus Iohannis, face recepție la Cotroceni, de Ziua României, ca pe tarlaua lui. Liderii UDMR, USR și AUR nu au fost invitați
  • Acum 1 day Politica
    Liberalii vor comasarea alegerilor ca să le numească tot Iohannis premierul. PSD se opune
Citește și...
Recomandările redacției
Sinistru Editorial

Emil Ceausescu. Preamultul

Sinistra poza asta cu Boc, strabic si buhait, cu caciula de readepist pe ceafa. Sinistre […]

Vocea ta

Minciuna, Tupeul și Primarul

de Szakats Istvan “Într-o lume în care e atât de multă dezinformare”… “nu trebuie să […]

TOP CITITE