Rautacisme

Oleleu e foarte tare cu vacile înghețate, dar îi îngheață ouăle când e vorba de prieteni

UPDATE: Ioan Oleleu, directorul DSVSA, a oferit un drept la replica.

„Referitor la articol, in primul rand nu-mi este prieten, l-am vazut o singura data in viata mea, cred ca mai putin de doua minute, cand a fost convocat de catre colegi la Directie pentru declaratie acel domn, nici nu mai stiu cum il cheama, in al doilea rand, colegii care au verificat cele sesizate consider ca si-au facut treaba cu profesionalism. Toate masurile care se puteau aplica de catre institutia noastra au fost aplicate.

Nu am facut afaceri niciodata, cu atat mai putin cu domnul respectiv sa am afaceri.”

 

Vaci înghețate? Niciun pericol! Cai bătuți de țigani, lipsiți de apărare și fără avocați? Nicio problemă! Oleleu intervine! Șeful DSVSA Cluj, Ioan Oleleu, este extrem de curajos când e vorba de țigani, de infractori fantomă, dar îi cam alunecă carasul din mână când e vorba să ia măsuri împotriva celor cu care are interese sau prieteșuguri comune. 

Este și cazul nesimțitului Constantin Gurbet, pe care Ziar de Cluj l-a surprins crescând în cel mai toxic și neautorizabil mod pești la subsolul imobilului unde funcționează firma sa.

Domnule Constantin Gurbet, eu, Liviu Alexa, în calitate de director al Ziar de Cluj, vă transmit că sunteți un papagal și că nu mă impresionează amenințări cu moartea, bătaia și alte corecții fizice, asta deoarece am 130 de kilograme și umblu însoțit de bodyguard cu pistol. De asemenea, mai am un frate mai mare, pe nume Victor Lungu, care are un aparat foto foarte vechi și foarte greu cu care le dă oamenilor în cap! 

Domnule Oleleu, data viitoare când presa vă mai sesizează acțiuni flagrant de ilegale, nu ne mai pierdeți vremea, faceți-ne un semn discret că e făcătură, să ne vedem de treburile noastre! Nu de alta, dar noi nu suntem peștii nimănui și faptul că dumneavoastră vreți să fiți peștele acestui caras e fix problema dumneavoastră! 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *