Din oras

O noua amanare in concursul pentru intrarile in oras. Primaria nu e in stare sa isi respecte propriile termene

Dupa ce in prima faza s-a prelungit termenul de depunere a ofertelor pentru achizitia directa – concurs de idei desfasurata de Primaria Cluj-Napoca pentru placutele in cinci limbi la intrarile in oras, nu s-a respectat nici termenul pentru comunicarea rezultatelor. Daca initial s-a anuntat ca rezultatul concursului se va publica in 27 februarie, adica vinerea trecuta, acum nu se stie cand se va anunta fericitul castigator.

Premiul principal al concursului consta in atribuirea contractului de proiectare, valoarea estimata fiind de 100.000 de lei. Premiul II este in valoare de 12.000 de lei, iar premiul III in valoare de 8.000 de lei.

“Juriul a avut nevoie de mai mult timp pentru analiza proiectelor. In aceste zile se vor anunta rezultatele”, a precizat pentru Ziar de Cluj Ovidiu Campean, reprezentantul Primariei Cluj-Napoca.

Presedintele juriului este Radu Munteanu, iar membrii: Mihaela Ioana Agachi, Ioan Sbarciu, Florin Morosanu, Guttmann Szabolcs, Ligia Subtirica, Tudor Giurgiu, Radu Solovastru si Romulus Zamfir.

“In aceasta saptamana se vor anunta rezultatele. Acum se aduna punctajele si se sintetizeaza toate recomandarile si argumentatia. Nu este suficient sa dam doar punctajul, este nevoie si de argumentare si de niste recomandari”, a explicat pentru Ziar de Cluj Florin Morosanu, membru al juriului.

“Proiectul nu inseamna doar crearea unor semnalizari pentru caile de acces rutier in Cluj-Napoca, ci are in vedere in egala masura crearea unui sistem cadru de comunicare/informare, in 5 limbi, pentru reprezentarea vocilor comunitatii si comunicarea mesajelor lor. Cele sase intrari in oras constituie puncte de forta ale comunicarii si vor fi folosite – intr-un regim preponderent moderat de administratia locala – pentru a crea reprezentari ale narativelor majore ale orasului”, se arata in documentatia achizitiei.

Pe langa semnalizarea multilingva a celor sase intrari in oras se cer modele pentru panouri din proximitatea blocurilor sau prinse pe unele elemente de infrastructura urbana – in categoria informare publica cetateneasca. In categoria informare publica institutionala se recomanda cilindri, panouri, instalatii pentru vitrine.

Printre criteriile de evaluare se numara: coerenta si forta conceptului propus, atracttivitatea designului si functionalitattea obiectivului, precum si realizarea acestuia. Propunerile au putut fi vazute in aceasta perioada in Sala de Sticla a Primariei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *