Eveniment

O mașină a fost mistuită de flăcări în Mintiu Gherlii

Pompierii din cadrul Detașamentului Dej au intervenit în această dimineață pentru a stinge un incendiu care a distrus un autoturism aflat pe raza localității Mintiu Gherlii. La misiune a luat parte echipajul de la Punctul de Lucru Gherla, iar flăcările s-au manifestat generalizat.

Din fericire, nu au existat victime, însă autoturismul a fost distrus în totalitate. De asemenea, acesta a fost parcat lângă o casă, unde s-au înregistrat, în urma incendiului, pagube la gard și la o fereastră, respectiv la izolația locuinței, pe o suprafață de aproximativ 5 metri pătrați. Intervenția promptă a pompierilor a făcut ca incendiul să fie stins în limitele găsite.

Cel mai probabil, incendiul la autoturism a izbucnit din cauza unei defecțiuni electrice.