Tragedia petrecută la Institutul Matei Balș ne-a umplut din nou sufletele de amărăciune și de revoltă. Ne uităm năuci la ce se întâmplă și ne năpădesc obsesiv întrebări. De ce nu a învățat nimeni nimic din tragediile anterioare similare ce au avut loc la Giulești, Colectiv, Piatra Neamț? De ce cei responsabili dau dovadă de neglijențe criminale care duc la moartea în chinuri a unor oameni nevinovați? De ce se perpetuează asemenea stări de lucruri negative de ani și ani în spitatele noastre? Dar nu numai în spitale, ci și în alte domenii, administrație, justiție, educație?
Este clar că o mare responsabilitate o poartă cei care s-au aflat la conducerea țării, de la președinte, parlamentari, miniștri și toți ceilalți, dar și la conducerea diverselor instituții care au preluat și perpetuat răul până în zilele noastre. Nu este normal ca în buricul Bucureștiului, în spitalul fanion al luptei anti-covid din România, Matei Balș, să fie frig iar pacienții să fie nevoiți să aducă de acasă reșouri electrice sau aeroterme. Dacă aici e așa, cum e în fundul Moldovei, al Ardealului sau al Munteniei? Și tot despre Institutul Matei Balș: doctorul Streinu-Cercel a condus acest spital timp de 28 de a ani! Nu e normal așa ceva, oricât de bun profesionist ar fi omul acesta sau altul. Și încă ceva, nu am văzut în presa din România nicio știre despre faptul că ar fi frig în spitalul Balș. Dragi colegi, haideți să facem presă adevărată, să scoatem la iveală mizeriile și lipsurile din societatea românească, nu să facem cronicăreală și PR!
Eu nu cred în fatalitate. Nu e ok să ne plângem soarta, sunt multe lucruri care se pot face. Sunt multe neglijențe în sănătate, sunt adevărate rețele care câștigă enorm din suferințele și bolile românilor, sunt manageri puși politic sau pe pile. Aici avem ce face, să schimbăm lucrurile, doar să vrea cei care au puterea de decizie în mână. Și nu cred nici în generalizare, nu toți sunt la fel, sunt și oameni admirabili și buni profesioniști în acest domeniu. Doar că ei se pierd în mulțime sau pur și simplu nu au putere de decizie pentru a schimba lucrurile.
Cred însă ceva cu din ce în ce mai multă convingere. Ceea ce se întâmplă în spitale și în societatea românească în ansamblu este „rodul” individualismului feroce promovat peste tot și ridicat la rang de politică de stat la noi. „Eu s-o duc bine”, „Mi se rupe de ceilalți”, „Bani să am că deschid orice ușă și rezolv orice”, auzim astfel de vorbe la tot pasul. Și viața ne dă palme și ne arată că nu-i chiar așa, că mor și milionarii când le vine vremea, că și bogații plâng, că beizadelele ajung cu drogul în venă, și câte și mai câte.
Am ajuns în situația să nu mai vedem problemele celor de lângă noi, să nu ne asumăm nimic, trecem indiferenți, „grăbiți”, pe lângă un om căzut jos, nu ne implicăm în proiecte ale comunității, nu mergem la vot, nu ne implicăm în politică dar îi criticăm pe toți de acolo, în timp ce pentru cei mai mulți cuvântul voluntariat nu există. Și atunci normal că răul, oricare ar fi el, se perpetuează, pentru că nimeni, sau mă rog, aproape nimeni, nu „pune mâna”, așteaptă să facă ceilalți.
Și e din ce în ce mai clar că într-un asemenea peisaj, cu asemenea atitudini, salvarea nu poate fi decât una individuală – cum „ne-o fi norocul”, cum „ne-om descurca” fiecare, nu putem vorbi despre comunitate, comunități, interes public. Doar că așa, există riscul ca într-un oarecare mâine să avem ghinionul să fim, Doamne ferește, noi cei arși, uitați pe undeva.
