In vizor

Nu mai sunt bani pentru salariile asistenților maternali și ai celorlalți angajați de la Protecția Copilului

Scris de 1,178

După ce Guvernul a împărțit în stânga și în dreapta majorări salariale pentru toată lumea, acum, se pare că nu mai sunt bani pentru salarii. Situația este cât se poate de reală la Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Cluj, unde nu sunt fonduri pentru acoperirea salariilor până la sfârșitul anului. Ca să fie și mai dificilă situația, instituția se confruntă și cu un deficit de personal. 

“Nu avem asigurate salariile până la sfârșitul lunii decembrie. În plus, începân cu 1 octombrie ar trebui să intre în plată, după expertizarea locurilor de muncă și aprobarea regulamentelor de sporuri, ar trebui să fie o majorare de salarii a anumitor categorii profesionale. Noi am făcut adresă către Consiliul Județean, dar nu cred că vor fi bani, deși legea îi obligă”, a declarat, pentru Ziar de Cluj, Daniel Tămaș, directorul DGASPC Cluj.

Potrivit conducerii instituției, nu au mai fost astfel de probleme până acum.

“Din câte știu eu, este primul an când avem o problemă serioasă, bineînțeles și din cauza modificărilor salariale la nivel național, pe Legea Salarizării. Să vedem însă ce se întâmplă până la sfârșitul anului”, a precizat Daniel Tămaș.

În acest moment sunt afectați peste 1000 de angajați ai instituției. Mai mult, din cauza deficitului de personal, nu se pot face anumite servicii în beneficiul persoanelor cu dizabilități. 

“În acest moment, DGASP Cluj are în jur de 1.000 de angajați, cu tot cu asistenți maternali. Numărul de angajați este relativ mic raportat la problematica instituției noastre pentru că avem peste 1.000 de beneficiari adulți și copii în sistem rezidențial plus că gestionăm situația celor 30.000 de persoane cu dizabilități. Avem un deficit de aproximativ 150 de persoane ca să funcționăm la parametrii normali. Dacă ar fi să dezvoltăm anumite servicii inexistente la Gherla, Dej, Turda, Huedin și Câmpia Turzii – vorbesc despre servicii de recuperare pentru copii și adulți – ar fi nevoie de încă 100 de specialiști. Acesta ar fi un lucru extraordinar pentru cele 30.000 de persoane cu dizabilități”, a mai spus Daniel Tămaș. 



ULTIMA ORĂ

  • Acum 4 hours PubliNews
    Prima finantare blue IFC sprijina, prin BT, folosirea sustenabila a apei
  • Acum 11 hours Din oras
    Fiindcă de peste un deceniu cablurile din Cluj-Napoca nu au fost integral îngropate, un clujean cere prin bugetarea participativă măcar înălțarea cablurilor care pot fi atinse cu mâna
  • Acum 12 hours Politica
    #ECHIPA_CÂȘTIGĂTOARE a pierdut și președinția Sectorului 3 București. Așteptăm, cu interes, ziua ejectării din fruntea Senatului
  • Acum 12 hours In vizor
    Hop și Boc să se lipească de imaginea celor 8 bacalaureați de nota 10 din acest an! Ar trebui să ne fie rușine, nu să ne felicităm!
  • Acum 13 hours Politica
    Guvernul, măciucă la buzunarele românilor: Crește impozitul pe dividende de la 5% la 8% începând de anul viitor. Cresc accizele la alcool și tutun, cresc impozitele la jocurile de noroc, TVA pentru băuturile cu zahăr crește la 19%
  • Acum 13 hours Sanatate
    În două săptămâni, numărul clujenilor internați cu COVID-19 s-a dublat. N-am scăpat de pandemie
  • Acum 14 hours Politica
    PSD declanșează alegeri în organizațiile care au câștigat alegerile locale din 2020, iar în celelalte organizații începe ”reorganizarea”. Filiala Cluj a ”înfrânt” pe linie
  • Acum 14 hours Din oras
    Încă un ”rând” de amânare de termen pentru licitația de proiectare și execuție a metroului din Cluj
  • Acum 14 hours Din oras
    Accident pe Regele Ferdinand, în față la Central: șoferul a pierdut controlul volanului și a intrat pe trotuar
  • Acum 14 hours Politica
    S-A DAT COMANDA: REPER, Dacian Cioloș, în barca noului partid, ADUNAREA! Încă trei parlamentari au părăsit azi USR
  • Acum 15 hours PubliNews
    Ferestre și uși la preț de producător, exclusiv pentru bistrițeni, de la TeraGlass
  • Acum 15 hours Din oras
    „Modernizarea locurilor de joacă” părăginite din Cluj-Napoca, solicitată prin procesul de bugetare participativă: „Unele locuri de joacă nu au mai fost modernizate de mult timp”
  • Acum 15 hours In vizor
    Sindicaliștii din Penitenciarul Gherla aduc acuze grave actualului șef al Secției Exterioare de femei Cluj-Napoca: ”Probleme cu alcoolul. Înjură subordonații. Nu a fost sancționat”
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE