In vizor

Neversea, amânat pentru anul viitor. Urmează UNTOLD?

Organizatorii festivalului Neversea, ce trebuia să aibă loc în week-endul 8-11 iulie, au anunțat că evenimentul nu va mai avea loc în acest an. Astfel, organizatorii au luat decizia să amâne festivalul pentru anul viitor.

„Datorită timpului extrem de scurt pentru organizarea festivalului în actualele reglementări pandemice, a trebuit să luăm cea mai dificilă decizie. După o analiză atentă a opțiunilor noastre, dintre care unele au inclus mutarea NEVERSEA în toamnă, am decis să nu facem pe nimeni să facă compromisuri în experiența lor: public sau artiști”, au transmis organizatorii.

Practic organizatorii au anunțat anularea festivalului NEVERSEA cu doar o săptămâna înainte, practic când toată lumea avea deja achiziționate cazarea și transportul. 

În ceea ce îi privește pe cei care și-au achiziționat deja bilete, aceștia vor fi informați despre opțiunile lor prin e-mail.

„În plus, pentru că apreciem loialitatea dvs. și știm cât de mult prețuiți experiențele memorabile ale festivalului, același e-mail vă va oferi alternative pentru a dansa încă împreună anul acesta”, mai transmit organizatorii.

Cel mai probabil, cei care și-au achiziționat bilete la NEVERSEA vor fi invitați să participe la UNTOLD, deși șansele ca acest festival să se organizeze sunt destul de mici. Însă așa se adună banii din bilete, bani pe care festivalierii nu îi mai văd înapoi. Acestora li se oferă tot felul de opțiuni, mai puțin cea în care li se dau banii înapoi. 

Festivalul UNTOLD merge deocamdată mai departe, asta deși pentru toamnă se anunță deja valul patru al pandemiei de COVID-19. În acest moment, participarea la festivaluri este permisă în limita a 2500 de persoane, vaccinate sau cu test negativ COVID. Se poate depăși acest număr, dacă toți participanții sunt vaccinați și se asigură o suprafață minimă de 2 mp pentru fiecare persoană.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *