Postul de știri NCN TV, cu acoperire națională și distribuție pe toți operatorii de cablu, va difuza, începând de astăzi, în fiecare zi, pastila editorială a lui Cozmin Gușă, proprietarul postului de radio Gold FM, intitulată „Ce-i în gușă și-n căpușă”.
Jurnalistul Liviu Alexa, proprietarul postului și patron al Ziar de Cluj, a considerat că trebuie să facă câteva precizări vis a vis de acest anunț:
„Deși sunt mai tânăr decât Cozmin, am 24 de ani de presă și de viață comună de cetățean clujean. Indiferent de măririle politice, titlurile și pozițiile avute, Gușă și-a păstrat întotdeauna focusul pe Cluj și nu a uitat să fie curios despre dedesubturile acestui mare pol de influență al României, așa cum au făcut mulți clujeni plecați la București. În mod și mai ciudat, în ultimii 25 de ani, nici eu, nici el nu am reușită să găsim un proiect comun, cu o idee comună, ba chiar nu am găsit nici răgaz să stăm la masă la un șpriț ca să vedem dacă aceste idei comune ar exista. Din contră, am reușit trista performanță să ne-o și dăm la gioale pe aspecte absolut lipsite de importanță. În ceea ce mă privește, am greșit față de el, implicându-mă cu toată forța într-un război care nu îmi aparținea și vreau să spun asta public fiindcă sunt bărbat, nu tufă de Veneția. Din loialitatea pe care am avut-o pentru un fost prieten comun pe care anii l-au îmbătrânit urât, transformându-l în exact ceea ce el critica mai demult: într-un captiv al titlurilor, agățat pe viață de măriri precum Crans Montana, un om pentru care prietenii deveniseră pioni buni de sacrificat în luptele personale.
Este aceasta o asociere? Stați liniștiți! Nu m-a cumpărat Cozmin Gușă, nu aduce nici șeici quatarezi. Este doar o simplă preluare a unui material editorial bun, o pastilă care are viață virală în social media, care este interzisă de televiziunile naționale. Asta pentru că omul Cozmin Gușă este cenzurat cam peste tot.
Detest cenzura, așa că m-am străduit să ofer micul meu sprijin pentru susținerea pastilei. Noi nu avem audiență mare, știm bine asta, dar gestul contează mai mult decât altceva.
Voi avea proiecte comune cu Cozmin Gușă în viitor? Nu am de unde ști, deocamdată mi s-ar părea mai important ca împreună să facem schimb de idei și perspective la ceea ce s-a întâmplat din punctul fiecăruia de vedere în Clujul și România ultimilor ani. Există și posibilitatea creării unui grup de prieteni care să își propună să arate ce se întâmplă în România cu adevărat, nu ce prezintă televiziunile naționale, lucru care poate părea periculos sau controversat pentru unii, poate părea de neînțeles pentru alții în sensul că mulți se vor întreba cum e posibil ca vechi inamici să se așeze din nou la masă.
Dar, toate la timpul lor! Avem o viață înainte!”, a declarat Liviu Alexa.