In vizorUncategorized

Muniție din al Doilea Război Mondial, în pădurile din Florești și Săliște

Echipajul pirotehnic din cadrul ISU Cluj a desfășurat astăzi două misiuni pentru asanarea elementelor de muniție găsite pe raza județului Cluj.

O misiune a avut loc în comuna Florești, unde pirotehniștii au asanat o bombă de aruncător calibrul 120 de milimetri. Aceasta a fost identificată în zona pădurii, iar persoanele de la fața locului au procedat corect, apelând numărul unic de urgență 112.

Tot în zona pădurii din localitatea Săliște au fost găsite două bombe de aruncător de calibrul 82 de milimetri, respectiv un proiectil explozibil de calibrul 75 de milimetri. Astfel, aceste elemente de muniție au fost asanate în depline condiții de siguranță de către pirotehniști.

Le reamintim cetățenilor faptul că elementele de muniție rămase de pe urma celor două conflagrații mondiale sunt extrem de periculoase! De cele mai multe ori, acestea sunt descoperite în păduri, pe terenuri agricole sau în timpul diferitelor lucrări.

Drept urmare, îndemnăm populația să apeleze imediat numărul 112 în momentul în care sunt găsite elemente de muniție!