Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit de puține momente în urma unei solicitări privind degajări de fum dintr-un aparat pentru aer condiționat, amplasat în exteriorul Institutului Oncologic de pe strada Republicii din municipiul Cluj-Napoca.
La fața locului au fost alocate două autospeciale pentru stingerea incendiilor și, preventiv, un echipaj SMURD.
Echipajele operative au constatat faptul că arderea a fost lichidată, până la sosirea pompierilor, de către personalul de specialitate din cadrul unității spitalicești, fără a fi necesare măsuri de evacuare din interiorul spitalului.
Nu au fost persoane care să solicite consult medical în urma acestui eveniment.
