
Creșterea economică a României este în decelerare iar investițiile au scăzut cu 30% în primele cinci luni, astfel că trebuie să fim pregătiți în orice moment pentru o recesiune, a declarat miercuri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, într-o conferință de presă.
Întrebat de jurnaliști dacă există posibilitatea unei recesiuni în România, Nazare a subliniat că acesta este un risc real.
‘E un risc real și trebuie să ne pregătim chiar și în cazul în care intrăm în recesiune să avem soluții, să avem măsuri care să facă trecerea prin recesiune cât mai ușoară posibil. Trebuia să fim pregătiți deja (pentru recesiune, n.r.), pentru că avem o creștere economică care a decelerat în fiecare an, timp de patru ani. Deci nu era așa de greu de anticipat că ne vom îndrepta la un moment dat către o recesiune, dacă analizăm scăderea creșterii economice din fiecare an. Și dacă vă uitați la ce a spus Consiliul Fiscal, la fiecare adoptare de buget, la fiecare rectificare, și ce au spus mulți dintre analiști, că avem foarte mulți analiști buni în România, care au avertizat asupra acestor lucruri. Și au avertizat tocmai în sensul în care să putem să luăm măsuri anticiclice și să punem deoparte resurse pentru stimularea economiei în astfel de situații. Eu ce pot să vă spun este că o să fac tot posibilul să găsesc resurse pentru a putea fi pregătiți în această situație, chiar și în contextul acesta pe care îl parcurgem astăzi. Dar vă spun că este extrem de dificil’, a adăugat Nazare.
Pe cifrele din acest moment, șeful de la Finanțe a precizat că se discută despre o stagnare și, în măsura în care vor fi absorbite fondurile europene, chiar și în cazul unei contracții, aceasta nu va fi semnificativă. Ministrul susține că România poate fi în echilibru dacă cheltuie fondurile europene mai accelerat decât până acum.
‘Discutăm astăzi de o stagnare. Nu vreau să mă hazardez. Este foarte greu de evaluat zona în care vom merge. Chiar și în cazul în care discutăm de o contracție economică nu cred că va fi o contracție mare dacă reușim să absorbim fondurile pe care urmează să le absorbim. Tot secretul este să ne axăm pe aceste fonduri pe care le avem și să le cheltuim într-un ritm mult mai accelerat decât am făcut-o până acum. Eu cred că așa ne vom păstra în echilibru. E foarte important să evităm recesiunea pentru că o recesiune ar însemna costuri în plus de finanțare, ar însemna un scenariu complet diferit de scenariul pe care îl parcurgem astăzi’, a explicat sursa citată.
El a subliniat, în context, că primul pachet fiscal, adoptat în iulie, a avut efecte bune pentru că a permis salvarea fondurilor europene.
‘Această coaliție de guvernarea a adoptat Pachetul 1, care a avut efecte bune pentru că ne-a permis, în primul rând, să salvăm fondurile europene, să blocăm scrisoarea Consiliului în forma în care era și să oprim penalitatea pe fonduri europene care ar fi fost aplicată altfel începând cu 2026. Pachetul 1 ne-a permis să ne reconfirmăm rating-ul, chiar anticipat în privința S&P-ului. Vă reamintesc faptul că S&P nu avea programat raportul acum, avea programat raport în toamnă și a devansat raportul și a reconfirmat rating-ul. Un lucru foarte important. E adevărat că, din toate celelalte analize și ale agențiilor și ale Comisiei, provocarea este să avem o consistență în modul în care adoptăm aceste măsuri, să nu ne oprim la Pachetul 1. Să facem consolidarea cap-coadă. Și pentru acest lucru avem nevoie de Pachetul 2 și avem nevoie de toate celelalte măsori. Și eu cred că acest lucru trebuie discutat în coaliție, cu toți liderii coaliției, și vom ajunge la un consens, pentru că eu nu cred că vreunul din liderii coaliției dorește, la evaluarea din octombrie, România să fie penalizată. Sunt mult prea mari riscurile pentru România ca în octombrie să fim penalizați’, a avertizat ministrul Finanțelor, citat de agerpres.ro.