
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, aflat, marți, într-o vizită de lucru la centrala de cogenerare din proximitatea rafinăriei Petromidia, a dat detalii cu privire la cardurile de energie în valoare de 50 de lei care vor fi acordate persoanelor vulnerabile pentru plata facturilor la electricitate.
Conform ministrului, există un protocol cu cei de la Serviciul de Telecomunicații Speciale, până la sfârșitul lunii iulie aceștia urmând să termine extensia la platforma folosită de Ministerul Fondurilor Europene pentru cardurile de energie.
‘În momentul de față există un protocol cu cei de la Serviciul de Telecomunicații Speciale, care au dezvoltat prima dată platforma pentru aplicația folosită de Ministerul Fondurilor Europene pentru acele carduri de energie. Acum trebuie doar să facă o extensie a acelei platforme, pentru că există codul de bază și toată infrastructura, iar în această extensie discuțiile noastre tehnice sunt ca până la finalul lunii să fie terminate. În cadrul acelui act normativ au fost puse termenele maxime, ceea ce e foarte important să știe fiecare om care va beneficia de această schemă’, a declarat Ivan.
El susține că beneficiarii de carduri de energie se pot înscrie individual în platformă ‘într-un mod foarte simplu’.
‘Sunt eligibili cei care locuiesc singuri într-o gospodărie și au venituri de până la 1.950 lei. Dacă sunt mai multe persoane care locuiesc în aceeași gospodărie și au venituri de până la 1.780 lei, sunt eligibili pentru această schemă, pot să se înscrie în platformă imediat ce va fi terminată, într-un mod foarte simplu, doar cu datele personale, cu adresele de domiciliu și codul unic al clientului, care vine de la fiecare furnizor. Se poate înscrie direct persoana interesată, cineva din familie’, a menționat ministrul Energiei.
Persoanele eligibile pentru acordarea voucherelor de energie vor putea fi înscrise și la primării, dar și la oficiile poștale, iar datele vor fi corelate cu cele de la instituțiile abilitate pentru a se stabili clar situația celor care solicită respectivul ajutor.
‘Am creat și posibilitatea ca fiecare primărie să își înscrie toți oamenii din comunitate care ar fi beneficiarii acestei scheme și sunt persoane cu venituri foarte mici. Și, în același timp, oficiile poștale din România, dirigintele de la poștă și angajații Poștei vor putea să-i înscrie pe oameni, urmând ca datele lor să fie corelate cu cele de la Ministerul de Finanțe, de la ANAF, de la AJPIS, tocmai pentru a stabili dacă eligibilitatea este clară în luna în care omul solicită acel ajutor. Dacă, de exemplu, e cineva care se înscrie la începutul lunii august pentru luna iulie și se încadrează în schemă și va avea venituri mai mari în octombrie, automat sistemul va filtra persoanele care sunt eligibile și nu va primi în octombrie acei bani pe card’, a explicat Bogdan Ivan, potrivit agerpres.ro.
Potrivit acestuia, fiecare om va primi acasă, de la Poșta Română, cardul de energie pe care va putea să-l folosească în clipa în care plătește factura la energie.
Guvernul a aprobat, prin ordonanță de urgență, acordarea de tichete electronice de energie, în valoare de 50 de lei lunar, pentru consumatorii vulnerabili, măsură de protecție socială valabilă în perioada 1 iulie 2025 – 31 martie 2026.