In vizor

Mini-centura care va lega Clujul de Autostrada Transilvania, pe stop pentru cel puțin 1 an de zile: „Ce-i un an de întârziere pe lângă alți zece?”

Vestitul drum de legătură –  DN 1 – A3 Tureni Martinești – care trebuie să realizeze conexiunea dintre Cluj și Autostrada Transilvania se află în pragul unui nou blocaj birocratic. După ce s-a discutat despre lipsa de finanțare prin intermediul PNRR pentru acest proiect, despre care edilul municipiului Cluj-Napoca susținea că urmează să primească finanțare prin alte programe sectoriale de dezvoltare, mini-centura Clujului ar putea reprezenta încă un proiect blocat pentru cel puțin un an de zile din cauza studiilor suplimentare solicitate de către reprezentanții Ministerului Mediului.

„Ce-i un an de întârziere pe lângă alți zece?

Ăsta poate fi motto-ul mult așteptatului drum de legătură dintre Autostrada A3 și DN1 în județul Cluj.
Necesitatea lui a apărut în 2009 când Bechtel a dat în trafic o parte din Autostrada Transilvania fără acces între capetele situate la 40 km depărtare. Eforturi nereușite de a face un studiu de fezabilitate au existat și în 2014-2016.

În ultimul an s-a refăcut de la zero proiectul drumului și ar putea fi lansată licitația de execuție în 2021. Însă Ministerul Mediului – România, prin Agenția pentru Protecția Mediului Cluj, se pregătește sa ceară un studiu de un an de zile de observare a faunei pe terenurile arabile.

Asociația noastră a susținut în trecut această procedură de mediu acolo unde infrastructura traversează păduri sau arii protejate. Aici însă ne exprimăm dezacordul față de excesul de zel care întârzie un proiect cu o reală valoare pentru sănătatea oamenilor!

Turda nu va mai respira noxele vehiculelor în tranzit, Clujul și Turda primesc acces mai bun la rețeaua de autostrăzi, iar satele comunei Tureni câștigă pe toate planurile.

Uneori proiectele mai mici de infrastructură au un efect la fel de mare precum loturile de autostradă. Cerem Ministerului Mediului să dea dovadă de rațiune când decide asupra studierii impactului asupra faunei în terenuri exclusiv agricole, deci puternic antropizate”, semnalează reprezentanții Asociației Pro Infrastructură prin intermediul unui mesaj public. 

CITEȘTE ȘI: Drumul expres Mărtinești-Tureni nu va fi finanțat prin PNRR. Boc: „Mai este o sursă de finanțare – Programele Operaționale 2021-2027. Să nu mai vorbim de bugetul de stat”

 

 

 

 

 

 

 

sursa foto: captură asociatiaproinfrastructura/facebook.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *