Politica

MINCIUNA, BOALĂ PROFESIONALĂ ÎN FAMILIA LIBERALĂ: Ligia Deca le-a spus liderilor PNL că Legile educației ar fi stat deja în consultare și că trebuie aprobate până în luna iunie pentru a nu pierde bani din PNRR. În realitate, proiectele nici acuma nu sunt publice!

Scris de 381

Ministrul Educației, Ligia Deca, le-a spus liderilor PNL că Legile educației ar fi stat deja în consultare și că trebuie aprobate până în luna iunie pentru a nu pierde bani din PNRR, potrivit surselor G4Media.ro. Amintim că, în realitate, proiectele de legi ale educației realizate de Ligia Deca de când a preluat mandatul, în urmă cu aproape 4 luni, nu au fost publicate nici până acum. Desecretizarea proiectelor legilor educației a fost cerută la final de săptămână și de PSD, și de USR, precum și printr-o campanie Declic.

Potrivit surselor G4Media.ro, Ligia Deca a declarat astăzi în ședința Biroului Permanent Național al PNL că Legile educației ar fi stat în consultare, că s-au primit observații pe marginea lor și că s-au trimis coaliției. Amintim că în consultare publică au stat Legile educației realizate de Sorin Cîmpeanu, iar ministrul Ligia Deca a promis la preluarea mandatului că “legile Educației vor fi repuse în transparență după dezbaterea publică”. Deca s-a răzgândit în urmă cu două săptămâni, când a anunțat că Legile educației pe care le-a realizat vor fi făcute publice abia “în momentul în care proiectele legilor Educației vor intra în acest proces de avizare interministerială, pentru a fi apoi aprobate de către Guvern. Detalii aici

Ligia Deca a repetat în cadrul ședinței de astăzi a BPN a PNL că partidele din coaliție trebuie să respecte calendarul de aprobare a legilor și că legile educației trebuie aprobate până în luna iunie, pentru că ar fi jaloane în PNRR și există riscul ca România să piardă bani dacă legea nu trece în acest calendar, potrivit surselor liberale.

Amintim că pe 10 ianuarie, la întâlnirea liderilor Coaliției de guvernare, decizia a fost că proiectele de legi nu pot fi aprobate politic în forma prezentată de Ligia Deca și că partidele vor face comisii de experți care vor ajusta textele. A fost stabilit chiar și un calendar:

  • 1 februarie prezentare în Guvern, lansarea în avizare interministerială pentru două săptămâni,
  • 15 februarie, aprobare în Guvern ca proiecte de legi și trimiterea lor în Parlament pentru procedură de urgență și constituirea în Legislativ a unei comisii comune de învățământ, formată din deputații și senatorii din cele două comisii de profil
  • 15 martie, aprobarea de către Parlament a pachetului legislativ.


ULTIMA ORĂ

  • Acum 8 hours Din oras
    Mașina de vot a lui Boc a fost convocată în ședință extraordinară. S-a votat, dar s-a și adoptat (și, viceversa)
  • Acum 9 hours Politica
    În următoare ședință de Consiliu Județean se prefigurează la vot scumpiri la salubritate?
  • Acum 9 hours Justitie
    SĂ APĂRĂM PLAGIATUL CU DINȚII. Ai Justiției, firește: În apărarea onoarei nereperate, Lucian Bode mai deschide un proces la București
  • Acum 9 hours Editorial
    Mult prea competentul Lucian Bode ar trebui să-și dea demisia. Dar este atâta de ratat ca om și profesie încât ”sistemul” nu poate găsi unul mai bun
  • Acum 9 hours Sanatate
    N-A PLECAT, NU S-A ASCUNS: În noul raport COVID, crește numărul de infectări și se raportează zeci de decese în doar câteva zile
  • Acum 10 hours In vizor
    Curtea de Conturi a găsit abateri financiare de peste 9 milioane lei la Primăria Cluj-Napoca. Mai pune Boc un milion de la el și-i dă la ”U” Cluj
  • Acum 11 hours Sport
    ”U” Cluj primește 10 milioane de lei, bani publici nerambursabili, de la Primărie
  • Acum 12 hours In vizor
    Cum încearcă PSD și PNL să scape de cartoful fierbinte al pensiilor nesimțite, cunoscute în ”famiglie” drept ”speciale”
  • Acum 12 hours Jos palaria
    NU ARATĂ RĂU: Muzeul de Istorie a Farmaciei se pregătește de deschidere
  • Acum 12 hours Vocea ta
    Dragoş Damian, Terapia Cluj: Headhunter-ii, târgurile de cariere şi platformele de recrutare îţi vând ceva. Astăzi este munca remote. Mâine săptămâna de patru zile. Poimâine, pensia la 45 de ani. Ai grijă ce cumperi!
  • Acum 13 hours Eveniment
    SIMULARE BAC: Elevii dau astăzi proba scrisă la Limba română
  • Acum 14 hours Politica
    Marcel Ciolacu: ”PNL nu e prea confortabil în acest moment în sondaje le opinie, dar e problema dânşilor, nu e problema noastră”
  • Acum 14 hours Din oras
    CHIRII A LA ”E FAIN LA CLUJ”: Cu buda lângă aragaz, arome ca la ”mama acasă”…
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE