Eveniment

Mesajul emoționant al salvamontiștilor clujeni pentru Pogo, tânarul din Cluj ce și-a pierdut viața la Bâlea Lac. „Adio, legenda noastră vie”

Paul Popescu, zis „Pogo”, tânărul salvamontist de 33 de ani care și-a pierdut viața în urma avalanșei de la Bâlea Lac, era originar din Cluj și făcuse parte din rândurile salvamontiștilor clujeni. Pogo și-a început cariera la Salvamont Cluj, acolo unde tatăl lui este medic voluntar.

Salvamontiștii clujeni au transmis un mesaj emoționant pentru cel ce a fost parte a familiei lor.

Adio, legenda noastră vie!

”Pogo e legenda vie a munților”. Era expresia tuturor când vorbeau despre unul dintre cei mai temerari schiori de freeride și unul dintre cei mai dedicați salvamontiști din România. Din nefericire, de câteva ore, vorbim despre Paul ”Pogo” Popescu ca despre legenda noastră, lipsită însă de atributul vieții, înghițită de o grozavă avalanșă la Bâlea.

Crescut de mic în feeria munților și în mijlocul salvamontiștilor clujeni, unde tatăl său este medic voluntar, Paul avea să devină repede răsfățatul pereților calcaroși înalți de sute metri din Cheile Turzii. Acolo reușește, adolescent fiind, câteva premiere care au rămas neegalate și astăzi. Iernile, însă, îi duceau bucuria pe pârtiile de schi, și mai ales în afara lor.

Pasul spre profesia de salvator montan în cadrul Salvamont Cluj a fost firesc. Paul devine salvatorul montan care în timpul serviciului este pe munte iar în timpul liber – tot la serviciu. Chemarea permanentă a zăpezii și magnetismul abruptelor pante albe, îl face pe Paul să se transfere în urmă cu câtiva ani la Salvamont Sibiu, pentru a lucra în Munții Făgăraș. În acești munți, freerider-ul Pogo devine subiect de filme documentare europene despre schiul din afara pârtiilor. Devine legenda vie. Până acum câteva ore, când viața s-a oprit la 33 de ani. Rămâne legenda.

Adio, dragul nostru frate!

Serviciul Public Județean Salvamont Salvaspeo Cluj este alături de Petre și Carmen Popescu, parte integrantă a familiei noastre, în aceste momente cumplit de grele.