In vizor

Marii operatori de turism din România au primit amenzi pentru politici anticoncurențiale. Eximtur Cluj s-a declarat vinovată

Consiliul Concurenţei din România (CCR) a sancţionat 13 agenţii de turism şi Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) cu amenzi de 11,4 milioane de lei pentru coordonarea comportamentului pe piaţa comercializării produselor turistice prin agenţii de turism.

Instituția a constatat că, în perioada iunie 2013 – septembrie 2016, 13 agenţii și-au coordonat politicile comerciale, inclusiv printr-un schimb de informaţii sensibile concurenţial, cu scopul de a nu permite scăderea preţurilor produselor sau pachetelor turistice comercializate.

Agenţiile nu au redus sub un anumit nivel preţul de vânzare către clienți pentru produsele turistice sau pachetele de servicii turistice comercializate (bilete de avion în zborurile tip charter – atât ca produs turistic individual, cât și ca o componentă dintr-un pachet de servicii turistice).

Acestea au limitat sau au eliminat campaniile promoționale ale companiilor concurente care ofereau reduceri sau gratuităţi clienţilor şi şi-au împărțit numărul de locuri în avioanele contractate pentru zborurile de tip charter pentru a limita astfel în mod artificial oferta în vederea creșterii prețului de vânzare.

Ce amenzi s-au dat:

Touring Europabus              5.397.762 lei

Prestige Tours                    2.139.282 lei

Paralela 45                         1.723.737 lei

Eximtur                                 685.116 lei

Happy Tour                          519.597 lei

Aerotravel                           400.754 lei

Prompt Service                  186.084 lei

Nova Travel                        124.616 lei

Fibula Air                              88.310 lei

Tez Tour                               55.930 lei

Rezeda World Travel           28.780 lei

Air Fla                                   9.618 lei

Corali Holidays                     6.644 lei

Sursa: CCR

Christian ’76 Tour a aplicat la programul de clemenţă, oferind dovezi privind existenţa faptelor anticoncurenţiale, şi a primit imunitate la amendă

Aerotravel, Eximtur, Fibula Air, Nova Travel, Paralela 45, Prompt Service, Rezeda, Tez Tour, Touring Europabus au recunoscut participarea la practica anticoncurenţială şi au beneficiat de reducerea cu 20% din nivelul de bază al amenzii.

CCR va continua analiza privind posibilul comportament anticoncurențial al Companiei Naţionale de Transporturi Aeriene Române (Tarom), respectiv facilitarea săvârşirii faptei anticoncurenţiale.

În cadrul aceleiaşi investigaţii, CCR a sancţionat ANAT cu 53.304 lei deoarece, în perioada septembrie 2012 – aprilie 2016, a interzis membrilor săi care operau ca revânzători pentru produse turistice sau pachete de servicii turistice, să acorde clienţilor reduceri sub forma cedărilor unei părţi din comisioanele ce le reveneau de la companiile (tur-operatorii) care ofereau acele produse/pachete turistice.

ANAT şi-a recunoscut fapta anticoncurenţială şi a beneficiat de o reducere a amenzii de 20%. CCR a impus ANAT obligaţia de a organiza şi derula acţiuni de instruire pentru agenţiile membre şi angajaţii lor pentru a cunoaște reglementările din domeniul concurenței şi astfel să poată identifica posibile practici anticoncurențiale.

Aceasta este prima investigaţie declanşată de CCR în urma unor informaţii primite printr-o sesizare anonimă înregistrată pe platforma avertizorilor de concurenţă.

În acelaşi timp, CCR a solicitat îmbunătăţirea cadrului de reglementare prin corecta şi completa transpunere a directivei europene privind pachetele de servicii de călătorie și serviciile de călătorie asociate (Directiva UE 2302/2015), astfel încât să fie protejaţi atât turiştii, cât şi operatorii din domeniu.

Instituția consideră că este foarte important să fie acoperit complet riscul turistului, iar la acest mecanism de despăgubire sau de garanţii agenţiile trebuie să participe proporţional cu riscul asigurat, respectiv cu avansul primit de la client.

Garanțiile agențiilor de turism nu trebuie limitate la participarea la un fond de garantare a pachetelor de călătorie, ci pot funcționa distinct sau asociat cu scrisori de garanție bancară, polițe de asigurare sau alte instrumente de garantare legal constituite.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *