Reportaj

"Marea Egee" de la Pata Rât: cum se transformă zeama poluantă din muntele de gunoi în apă distilată – VIDEOREPORTAJ

Noi, Ziar de Cluj și NCN, am fost curioși să aflăm cum și când funcționează deja celebra stație de osmoză inversă de la Pata Rât, care tratează la fel de celebrul levigat. Am fost la fața locului, am filmat, am întrebat și vă arătăm și dvs rezultatul. Puteți verifica și dvs oricând dacă este sau nu funcțională stația de osmoză inversă. 

Levigatul de la Pata Rât, acea zeamă care se scurge permanent din muntele de gunoi, a ajuns deja celebru. De aproape 1 an, Consiliul Județean și nemții de la Klarwin (firma de la care forul județean a închiriat stația de osmoză inversă) încearcă să scape de problema levigatului, care curge permanent prin albia pârâului Zăpodie. Este o apă încărcată cu tot felul de substanțe poluante, care trebuie epurată pentru oprirea poluării cursurilor de apă. 

Pentru purificarea levigatului este folosită stația de osmoză inversă, amplasată în imediata apropiere a rampei de gunoi. Deși a fost montată în ianuarie 2018, abia în mai anul trecut a început să funcționeze. 20.000 metri cubi de levigat au fost tratați până acum în stația de osmoză inversă. Stația are capacitatea să trateze 165 mc de levigat pe zi. Uneori funcționează la capacitate maximă, alteori mai puțin. Totul depinde de volumul de levigat. 

În videoreportajul următor veți vedea cum lucrează stația de osmoză inversă și cum acest sistem reușește să transforme levigatul, a cărui compoziție este asemănătoare cu a apei din Marea Egee, în apă aproape distilată. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *