Politica

Marcel Ciolacu: ”Dumitru Coarnă va fi exclus din PSD”

Liderul PSDMarcel Ciolacu, a anunțat joi că va propune excluderea din partid a deputatului Dumitru Coarnă. Fost lider sindical, Coarnă se află la primul mandat de parlamentar. Pozițiile sale publice legate de vaccinare, precum și o recentă intenție a sa de a discuta cu oficiali ruși au nemulțumit conducerea PSD. Surse din partid spun că decizia excluderii lui Coarnă este luată informal în PSD, restul fiind doar o formalitate.

„Voi propune excluderea domnului deputat Dumitru Coarnă din Partidul Social Democrat, în prima ședință a conducerii partidului. Acțiunile domnului Coarnă sunt total contrare viziunii PSD despre democrație, libertate și drepturile fundamentale. PSD este un partid pro-european, care a avut un rol decisiv în aderarea României la Uniunea Europeană și NATO și care condamnă ferm agresiunea armată a Ucrainei de către Federația Rusă”, a scris Ciolacu, joi, pe pagina sa de Facebook.