Sport

Marca „U” va fi transferată mâine noii societăţi. Emil Boc a convocat o şedinţă a Consiliului Local

Noul proiect al Universităţii Cluj va avea, începând de mâine, şi identitate, după ce marca „Universitatea Cluj U 1919” va fi transferată societăţii care se va ocupa de bunul mers al clubului.

Comitetul Creditorilor Universităţii Cluj, convocat de către administratorul judiciar, Marieta Anastasescu, a încheiat, ieri, un act adiţional de încetare a contractului de licenţă exclusivă a mărcii „U”, aceasta urmând să fie transferată, joi după-amiază, Asociaţiei Club Sportiv de Fotbal „Alb-Negru” a Studenţilor Clujeni.

În acest scop, primarul Emil Boc a convocat o şedinţă de îndată a Consiliului Local, care va avea loc mâine, de la ora 17:00. Vor fi şase puncte pe ordinea de zi, la primele două consilierii locali urmând să voteze încetarea contractului de licenţă cu vechea societate, iar mai apoi “transmiterea dreptului de folosinţă exclusivă, totală şi perpetuă, cu titlu gratuit” a mărcii către noua societate.

„U” Cluj va evolua în noul sezon al Ligii a IV-a, acolo unde se va baza pe un lot format în mare parte din juniori. Pe CJSport.ro puteţi vedea componenţa celor două proiecte de hotărâre referitoare la “U” Cluj aflate mâine pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *