In vizor

Mama ucigaşului Tudor Cîrje, condamnată pentru consum ilicit droguri! Dosarul a ajuns la Curtea de Apel Cluj

Tribunalul Cluj a condamnat-o pe Cîrje Geta Lenuța, mama lui Tudor Cîrje, la o pedeapsă de 120 de zile amendă penală, cu o valoare de 30 de lei pentru fiecare zi-amendă, adică o amendă totală de 3.600 de lei, pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, faptă prevăzută de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000.

Instanța a dispus și confiscarea specială a mai multor comprimate care conțineau substanța alprazolam, ridicate în urma perchezițiilor.

 

Pe de altă parte, judecătorii au achitat-o pe inculpată sub aspectul acuzației de efectuare de operațiuni privind circulația substanțelor dopante cu grad de mare risc, prevăzută de art. 141 din Legea nr. 104/2008, stabilind că fapta nu există.

 

Cîrje Geta Lenuța a fost obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, în valoare de 2.000 de lei.

 

Hotărârea pronunțată la 3 octombrie 2025 nu este definitivă. Inculpata a declarat apel, iar dosarul a fost înregistrat la Curtea de Apel Cluj, Secția penală și de minori, la data de 30 octombrie 2025.

Primul termen în apel a fost stabilit pentru 3 februarie 2026.

În 2018, Judecătoarele Curții de Apel Cluj au respins cererea de schimbare a încadrării din ucidere din culpă în omor pentru inculpatul Tudor Cîrje, cel care a ucis-o pe studenta Gabriela Rîpan, în urma unui accident cumplit în care, așa cum a arătat primul test de sânge de la UPU, Cîrje conducea sub influența drogurilor. Este un cuțit înfipt direct în inima părinților fetei ucise, fiindcă traficantul de droguri Cîrje va fi judecat doar pentru ucidere din culpă și, la cât de lipsiți de obraz sunt cei din Justiția clujeană, cel mai probabil o să primească cu suspendare. Și știți pe ce ne bazăm această asumpție? Păi, foarte simplu: pe realități concrete. În această săptămână, ucigașul Felea Daniel Cătălin, care a omorât în 25 februarie 2020 două femei, spulberându-le pe trecerea de pietoni de la Hanul Moților din comuna Mihai Viteazu, a primit doar 3 ani cu suspendare.

Sursa: gazetadecluj.ro