Narativa Kremlinului este că Putin „a fost obligat” de către americani şi NATO să atace Ucraina. Că prea se întinsese NATO mai mult decât îşi permitea Rusia să piardă din teritoriul pe care îl consideră Putin a fi propria sa moşie.
De la simple şi inofensive exerciţii militare, făcute în colaborare cu „prietena, vecina şi paşnica) Belarus (cum suna minciuna oficială nu mai departe de acum 10 zile), la trupe care dau cu bombe în tot ce mişcă prin Ucraina este o cale lungă şi de nejustificat numai prin faptul că lui Putin i se pare corect să se amestece în „treburile interne” ale unui stat suveran (cum îi mai plăcea şi lui Nea’ Ceaşcă să se „iexprime”).
Că minorităţi, că Acordul de la Minsk, că „denazificarea” evreului Zelenski (dă-o dracului de treabă), ba că Ucraina vroia să cumpere arme nucleare, toate minciunile propagandistice ale Moskovei s-au zis nestingherit şi au fost amplificate de către goarnele sale în interiorul statului agresat şi al celor vecine care se simt direct ameninţate de nebunia lui Putin. Până când li s-a pus pumnul în gură.
Au vrut minciuni? Dar avem şi noi minciunile noastre.
Am intrat într-un nou tip de război: o babă cu un „aifon” şi cont Twitter e mai tare ca o coloană de tancuri, indiferent de pe câţi kilometri se întinde (sau nu).
Iar din momentul în care agresorul (că vorbim despre o agresiune şi un agresor), este umplut de ridicol („ia-mă nene până la prima benzinărie”, „vapor rus du-te-n plm”, şamd), jocul e cam terminat pentru agresor.
Nu înţeleg de ce se supără „scepticii” că unii au rachetuţe, alţii au PR.
Unii se joacă de-a nucleara aia care-ţi aduce iarna veşnică şi extincţia ca rasă, alţii le dau „nucleara” financiară şi economică.
Când tu şi „putleriştii” tăi îţi permiţi să-ţi arestezi cu miile propriii cetăţeni care nu vor războiul din Ucraina („kakaia” libertate de expresie, de exprimare?), îţi permiţi să te plângi că alţii ţi-au tăiat ţie goarna (goarnele)?
E ce ţie nu-ţi place, altuia nu face.
Şi nici nu merge faza cu „cine a început”, că nu Rusia are dreptul să-i impună Ucrainei pe cine vrea să-şi aducă în bătătură (de exemplu), cu cine să se alieze, înspre ce direcţie vrea să o apuce (alte exemple). E ca şi când violatorul se justifică că voinţa şi dorinţa (mai ales puterea) sa a fost mai mare decât a victimei. Că şi-a dorit mai mult penetrarea.
Da, acest război e despre manipulare cât încape. Dar mai bine se aruncă cu cuvinte, nu cu rachete.
Că Radu Tudor, comentând imagini dintr-un joc video la Antena 3 ca imagini din Ucraina, e un sfertodoct care se dă expert, se ştie de peste două decenii. Că e omul securiştilor, iar se ştie. Că debitează prostii la Antena 3, tot de atâta vreme se ştie.
Justifică sfertodocţia lui Radu Tudor, imbecilitatea lui „Vladolf Putler”?
Sau se preferă să fi murit de-adevăratelea flăcăii ăia de pe Insula Şerpilor?
Când există un singur mort (şi din păcate măcar unul există, până şi Rusia a recunoscut PUBLIC că i-au murit doi soldaţi), deja este prea mult.
Aşa că mai bine „există” (din vorbe, sau real) „fantoma din Kiev”, decât Putin în Republica Moldova după ce-şi face damblaua cu Ucraina.
Şi, gata!