Nici nu ştiu dacă e de râs sau de plâns modul în care Klaun Ciolannis se justifică că nu vrea să aibă dezbatere cu Duamna Veorica (despre care toţi susţinătorii săi afirmă cu obstinaţie că e o „tută”), prin intermediul a ce postează pe pagina sa de socializare Dan Motreanu, şeful de campanie. Care campanie? – e o întrebare fără nici un răspuns.
”Acest partid nu are cultura dialogului și a făcut atât de mult rău României și democrației”, scrie Motreanu, marți dimineață, pe Facebook, acuzând că ”au fost nenumărate cazuri în care PSD ar fi trebuit să permită dezbateri politice și le-a refuzat”.
He-he, ia să „make a foto” a momentului în care polonicul cu rahat se îndreaptă voluptos către gura hulpavă a şefului de campanie al Primului Voiajor al României şi să ne amintim de anul 2014, între turul I şi turul II al prezidenţialelor de atunci, când Klaunul era pe locul 2 şi-şi dorea, cu ardoare, să ia din voturile Prim Plagiatorului Mitoman, Victor Ponta, printr-o (da, da, da) dezbatere televizată. Şi Mitomanul, fix la fel ca Ficusul, susţinea că „esența unei campanii” ar fi „tocmai aceea de a te întâlni în mod direct cu cetățenii, de a interacționa cu cei cărora le ceri votul și încrederea pentru a-i putea reprezenta”. Şi, în nici un caz, o dezbatere. (Popcorn şi colă, monşerule! – parcă aşa se lăuda Ponta că-şi va petrece prezidenţialele. Şi le-a pierdut)
Ca să-şi mobilizeze electoratul Ciolannis sacada public că: „Ponta nu vrea dezbatere, că are ceva de ascuns!” Şi că: „Constat că domnul Victor Ponta îşi menţine aceeaşi atitudine arogantă cu care ne-a obişnuit”. Sau că: „Eu şi echipa mea nu avem cum să girăm un astfel de comportament nedemocratic”.
Zău?! Ce ţi-e şi cu dubla aceasta măsură. Oare ce ar avea de ascuns Ficusul, de îi este frică să se întâlnească cu „tuta” şi să-i răspundă la nişte între bări?
Nu-i cere nimeni să fie gentleman şi să nu încerce să o înghesuie verbal pe Dumana Veorica, profitând de superioritatea sa afirmată ca fiind net intelectuală. Să vorbească. Dacă are ce vorbi. Poate despre continuitatea concediilor sale presărate cu vacanţe, de exemplu. Sau drumurile de week-end cu girofar şi coloană care trage totul pe dreapta în drum spre Sibiu.
Dar tare mi-e teamă că Întâiului Voiajor al Patriei îi este teamă că are să scoată Duamna din sân nişte bileţele de pe care are să-l întrebe de ce i-a dat atâtea şanse lui Dragnea să-şi facă atâtea guverne PSD, dacă ”acest partid nu are cultura dialogului și a făcut atât de mult rău României și democrației”? De ce a lăsat să fie golită de prerogative funcţia prezidenţială şi alte delicateţuri de genul: câţi bani a primit de la Ponta să-şi facă baldachin la patul de la Vila Lac şi bani pentru avioanele private? Despre creşterile salariale, semnate, fără să clipească, că nu ar fi bani la buget… Poate-l întreabă, de pe bileţele, aşa poticnit şi cu greşeli de exprimare, cam cum l-ar întreba vreo alte 3 milioane de români aflaţi la limita sărăciei şi care au nevoie de acel ajutor social privit cu atâta dispreţ de către rasa superioară „dă dreapta” (de ce nu muncesc, bă, mama ei de egalitate de şanse!), ce plus valoare a adus politicii externe a României în cinci ani de mandat? Câte vizite la Florida să cânte sub palmieri „otanenbaum, cu cetina tot verde” s-au realizat? Câte paltoane trântite de capota maşinii de protocol, câte rochiţe ra-vi-san-te? Câte limbi de la ziariştii de casă?
Sau câţi bani a dat înapoi după ce justiţia i-a luat casele obţinulte prin fals şi uz de fals? În ce stadiu mai este acel dosar? Cum mai stă cu anularea în recurs pe care a cerut-o public după ce justiţia i-a săltat prima casă printr-o sentinţă definitivă şi irevocabilă? De ce Madam Întâii Genunchi Ravisanţi ai Ţării nu s-a prezentat la audiere în faţa procurorului?
Aşa, proastă cum este considerată, cu greşeli de exprimare, poate citi de pe bileţele. Şi Mutul ar putea răspunde.
În democrație există niște reguli. Și le respecți, dacă te respecți. Sau dacă îi respecți pe alegători. Mai ales după ce ai sacadat, disperat, că ceri respect de la Prim Plagiatorul Mitoman, când erai în situaţia Veoricăi…
Şi, gata!