Sport

Lovitură sub centură primită de CFR Cluj! Vor avea INTERZIS la transferuri în această iarnă

CFR Cluj va avea interzis la transferuri în această iarnă. Comisia de Apel pentru acordarea licenței cluburilor a menținut sancțiunea inițială dictată împotriva CFR-ului de instanța de fond, în cazul încălcării cerințelor de monitorizare financiară, în timpul sezonului competițional 2019-2020. 

„Apelul clubului Fotbal Club CFR 1907 Cluj SA a fost respins și s-a menținut hotărârea instanței de fond de sancționare a clubului cu interzicerea legitimării jucătorilor până la următoarea evaluare, la care se constată îndeplinirea cerinței, pentru încălcarea articolului 59 privind pragul de rentabilitate”, au transmis cei de la FRF.

Cu toate că decizia Comisiei de apel este definitivă și executorie, aceasta poate fi atacată cu recurs la Tribunalul Arbitral de la Lausanne (TAS) în termen de 21 de zile. TAS va pronunța soluția până la data de 14 februarie 2020, conform Convenției Arbitrale încheiate între FRF și cluburile licențiate de Liga 1, decizia TAS fiind irevocabilă.

De asemenea, Astra Giurgu a rămas fără trei puncte în clasament pentru că a încălcat articolul 61 bis. alin. 3 privind lipsa datoriilor financiare restante către asigurările sociale/ autoritățile fiscale/ actualizare.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *