Acest text reprezintă un pamflet și trebuie tratat ca atare
Matei și-a dorit din copilărie să îndrepte nedreptățile acestei lumi. Atât de încăpățânat a fost în decizia lui, încât a călcat peste orice piedici și a ajuns deputat. El a fost inițiatorul propunerii legislative care a fost supranumită ″Legea Zgomotului″. Sigur ați auzit deja de această lege inutilă. Colegii lui Matei de muncă, adică din Camera Deputaților, știu că această lege e făcută la plesneală, din lipsă de ocupație – trebuie să se ocupe cu ceva și cei de la USR, după show-urile ieftine din Parlament era nevoie și de o lege încurcă-lume.
Însă ce nu știu colegii lui Matei este că Legea (inutilă a) Zgomotului îndreaptă suferințele suportate de Mateiaș în copilărie, pe vremea când locuia într-un apartament cu pereții prost antifonați, iar el era nevoit să asculte vrute și nevrute de la vecini. Așa auzea el dimineață de dimineață pantofii cu toc ai doamnei de la etajul de sus, care se preumbla prin casă și cu greu se lăsa dusă la serviciu. După-amiază, pe când Mateiaș își pregătea conștiincios temele, copilul vecinei din dreapta plângea fără oprire. Vai! Ce-l mai scoteau din minți pe Matei aceste țipete, dar ce putea face el atunci? Vecinul din stânga repara vara de vară, astfel încât Matei a început să recunoască sunetele fiecărui instrument: ciocan, topor, bormașină etc. Însă cel mai mult, Matei era supărat din cauza nopților nedormite, atunci când vecinii lui mai tineri nu se lăsau cuprinși de somn și se ocupau cu tot felul de lucruri necuviincioase. Câte n-a tras Mateiaș din cauza acestor zgomote neplăcute!
Dar a venit și clipa revanșei. Matei a ajuns deputat. Așa că ce să mai facă și el? O lege care nu trebuie nimănui, dar care-i va pune la punct pe toți nesimțiții care locuiesc la bloc și fac zgomote nesimțite. Pentru neștiutori se spune că Legea Zgomotului va modifica și completa Legea 61/1991, adică legea aia cu liniștea publică, de care nu-i pasă nimănui de fapt. Ce contează ce se întâmplă după geamul apartamentului? Nu ne privește pe noi zgomotul festivalurilor ori cel provocat de tot soiul de evenimente deșănțate. Spațiile neacoperite? Păi ce să-i facem omului, dacă și-a tras casă și curte? Să suporte măcar acum gălăgia Fest-urilor internaționale, că sărmanii de la bloc își au torționarii lor permanenți: vecinii.
Oricum, sună frumos: să inițiezi o lege din aia cu decibeli, calcule, sancțiuni. Să le dai de lucru și polițiștilor – ce, aceștia nu trebuie să învețe șmecheriile sonometrului? Și, în plus, vor mai curge niște bani la tovarăși. Cum pe ce? Pe nimicuri, aparate, sonometre și alte minuni. Dar când se deschide cutia milei, primesc și băieții niscaiva parai…
sursa foto: cdep.ro